Renunțarea la moștenire – termen, procedură și efecte

Ce înseamnă renunțarea la moștenire

După decesul unei persoane, cei care au vocație succesorală trebuie să decidă dacă acceptă sau refuză moștenirea. Această alegere poartă denumirea de opțiune succesorală.

Renunțarea la moștenire este actul juridic unilateral prin care succesibilul declară că nu dorește să devină moștenitor. Ca efect, acesta este considerat că nu a fost niciodată moștenitor și devine străin de succesiune.

Renunțarea nu se confundă cu:

• neprezentarea la notar;
• lipsa de interes față de bunurile defunctului;
• amânarea dezbaterii succesiunii;
• înțelegerea verbală prin care bunurile ar urma să rămână altui membru al familiei;
• partajul prin care un moștenitor acceptant transmite sau atribuie ulterior bunurile altuia.

Simplul fapt că nu ai participat la
dezbaterea succesiunii
nu dovedește, prin el însuși, existența unei renunțări exprese.

Baza legală a renunțării la moștenire

Regulile principale sunt prevăzute de Codul civil în materia transmisiunii moștenirii și a dreptului de opțiune succesorală.

• art. 1.103 reglementează termenul de opțiune succesorală;
• art. 1.120 reglementează forma declarației de renunțare;
• art. 1.121 stabilește efectele renunțării;
• art. 1.122 reglementează renunțarea făcută în frauda creditorilor;
• art. 1.123 reglementează posibilitatea revocării renunțării;
• art. 1.114 stabilește efectele acceptării și răspunderea pentru pasivul succesoral.

Renunțarea trebuie să privească întreaga moștenire

Opțiunea succesorală este, în principiu, indivizibilă. Nu poate fi aleasă numai partea avantajoasă a patrimoniului.

Persoana chemată la moștenire nu poate:

• să accepte apartamentul și să refuze creditul;
• să accepte terenurile și să renunțe la celelalte bunuri;
• să păstreze banii din cont și să refuze obligațiile fiscale;
• să renunțe numai la o parte procentuală din cota sa;
• să condiționeze renunțarea de plata unei sume de către un alt moștenitor.

Dacă succesibilul dorește ca anumite bunuri să revină unui anumit membru al familiei, trebuie analizată diferența dintre renunțare, acceptare, cesiunea drepturilor succesorale și
partajul succesoral
.

În ce termen se poate renunța la moștenire

Termenul general de exercitare a dreptului de opțiune succesorală este de
un an de la data deschiderii moștenirii
. În majoritatea situațiilor, acesta începe să curgă de la data decesului înscrisă în certificatul de deces.

Există și situații particulare în care termenul poate începe de la o dată ulterioară, de exemplu:

• de la nașterea persoanei chemate la moștenire, dacă aceasta s-a născut după deschiderea succesiunii;
• de la înregistrarea morții în registrele de stare civilă, în anumite cazuri de declarare judecătorească a morții;
• de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența legatului, dacă testamentul a fost descoperit ulterior;
• de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie care îi conferă vocație succesorală.

Mai multe explicații despre calcularea termenului și efectele depășirii acestuia sunt disponibile în articolul despre
termenul pentru succesiune
.

Ce se întâmplă după expirarea termenului de un an

După expirarea termenului, succesibilul nu mai poate porni de la ideea că are nelimitat posibilitatea unei declarații obișnuite de renunțare. Trebuie stabilit dacă a acceptat moștenirea în termen, expres sau tacit, dacă a intervenit o prezumție legală de renunțare și dacă există un act sau o procedură notarială ori judiciară adecvată situației.

Faptul că au trecut mai mulți ani de la deces nu înseamnă neapărat că situația succesorală este imposibil de clarificat, dar analiza nu mai poate fi redusă la simpla semnare a unei declarații de renunțare.

Unde și cum se face renunțarea la moștenire

Renunțarea este un act expres și solemn. Ea se face prin declarație autentică, nu printr-un înscris sub semnătură privată, mesaj, declarație verbală sau simplă înțelegere între rude.

Declarația dată la notar

Declarația poate fi autentificată de un notar public, inclusiv înainte ca procedura succesorală să fi fost deschisă la notarul competent să dezbată succesiunea.

Notarul care autentifică declarația o înscrie în Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale – RNNEOS. Notarul care va instrumenta ulterior succesiunea va verifica acest registru.

Renunțarea din străinătate

Persoana aflată în străinătate poate analiza autentificarea declarației prin intermediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României competent să efectueze asemenea acte. Situația trebuie verificată înainte de programare, inclusiv în ceea ce privește documentele și forma solicitată.

Pentru participarea la întreaga procedură succesorală din afara țării poate fi relevant și articolul despre
succesiunea cu moștenitor aflat în străinătate
.

Documente care pot fi solicitate

În funcție de situație, notarul poate solicita:

• actul de identitate al persoanei care renunță;
• certificatul de deces sau datele complete ale persoanei decedate;
• acte de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie;
• informații despre ultimul domiciliu al defunctului;
• testamentul, dacă opțiunea privește un legat cunoscut;
• documente privind reprezentarea, ocrotirea sau autorizarea instanței, dacă este cazul.

Lista exactă trebuie confirmată cu notarul care autentifică declarația. Pentru procedura succesorală propriu-zisă poate fi consultat și ghidul privind
actele necesare pentru succesiune
.

Cât costă declarația de renunțare la moștenire

Declarația de renunțare implică un onorariu pentru autentificarea actului și costurile operațiunilor notariale aferente, inclusiv înscrierea în registrul național notarial. Valoarea concretă trebuie confirmată la biroul notarial, deoarece poate depinde de tarifele aplicabile și de actele necesare situației.

Ce acte pot împiedica renunțarea la moștenire

Renunțarea mai este posibilă numai dacă succesibilul nu a acceptat deja moștenirea. Acceptarea poate fi expresă, printr-un înscris sau o declarație clară, dar poate rezulta și tacit din comportamentul persoanei.

Pot ridica probleme actele prin care succesibilul:

• vinde, donează sau promite vânzarea unui bun succesoral;
• înstrăinează drepturile sale asupra moștenirii;
• încasează și folosește în interes propriu sume aparținând succesiunii;
• încheie acte pe care le-ar putea face numai în calitate de moștenitor;
• dispune de bunuri ca și cum ar fi proprietarul lor;
• ascunde sau sustrage bunuri succesorale;
• participă la un partaj în calitate de moștenitor acceptant.

Nu orice intervenție asupra patrimoniului înseamnă automat acceptare. Actele urgente de conservare, supraveghere sau administrare provizorie pot avea un regim diferit, dacă nu rezultă asumarea calității de moștenitor.

Înainte de a da declarația trebuie verificat dacă au fost făcute acte care ar putea reprezenta
acceptare tacită a moștenirii
.

Ce efecte are renunțarea asupra bunurilor și datoriilor

Persoana care renunță este considerată că nu a fost niciodată moștenitor. Ea nu dobândește bunurile succesorale și nu este ținută, în calitate de moștenitor, să suporte datoriile și sarcinile moștenirii.

Acceptarea moștenirii înseamnă răspundere cu bunurile proprii?

Ca regulă, nu. Potrivit reglementării actuale, moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile succesiunii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral și proporțional cu cota fiecăruia.

Această regulă este importantă deoarece renunțarea nu trebuie decisă numai pornind de la ideea că orice datorie a defunctului va fi plătită automat din salariul, locuința sau economiile personale ale moștenitorului.

Pentru o analiză detaliată este util articolul despre
moștenirea datoriilor
, iar în cazul unui împrumut garantat sau contractat împreună cu defunctul poate fi relevantă
succesiunea în cazul unui credit bancar
.

Cine primește partea persoanei care renunță

Renunțarea nu reprezintă o transmitere directă de la renunțător către o persoană aleasă de acesta. Partea care i s-ar fi cuvenit profită moștenitorilor care ar fi fost înlăturați de la moștenire sau ale căror cote ar fi fost micșorate dacă renunțătorul ar fi acceptat.

Rezultatul depinde de:

• clasa de moștenitori aplicabilă;
• gradul de rudenie;
• existența soțului supraviețuitor;
• numărul succesibililor care acceptă;
• existența unui testament;
• renunțările făcute de alte persoane;
• regulile privind reprezentarea succesorală.

Se poate renunța „în favoarea” unui frate sau a soțului supraviețuitor?

Declarația de renunțare propriu-zisă nu desemnează beneficiarul cotei. Efectele se produc potrivit legii, iar persoana indicată de familie nu va primi în mod necesar întreaga parte.

Dacă succesibilul acceptă moștenirea și apoi transmite drepturile unei persoane determinate, operațiunea nu mai este o renunțare pură. Pot deveni aplicabile alte reguli privind cesiunea, donația, vânzarea sau partajul, precum și costuri distincte.

Copiii renunțătorului îi preiau automat partea?

Nu prin reprezentarea renunțătorului. Reprezentarea succesorală operează, în condițiile Codului civil, pentru persoana decedată sau nedemnă, nu pentru persoana în viață care a renunțat.

Totuși, descendenții renunțătorului pot ajunge să fie chemați la moștenire în nume propriu, în funcție de cine mai acceptă succesiunea și de ordinea legală aplicabilă. De aceea, efectul concret trebuie calculat înainte de semnarea declarației.

Pentru stabilirea persoanelor chemate și a procentelor poate fi consultat articolul despre
cine are dreptul la moștenire
și explicația privind
cotele succesorale
.

Renunțarea atunci când există testament

Și persoana desemnată prin testament poate renunța la drepturile care rezultă din legat. Atunci când aceeași persoană este chemată atât ca moștenitor legal, cât și ca legatar, opțiunile trebuie analizate în raport cu fiecare titlu succesoral.

Înaintea renunțării trebuie verificate:

• forma și valabilitatea testamentului;
• întinderea legatului;
• calitatea persoanei de moștenitor legal;
• existența moștenitorilor rezervatari;
• eventuala afectare a rezervei succesorale;
• dacă există sarcini impuse prin testament.

Informații suplimentare sunt disponibile în articolele despre
testament
și
rezerva succesorală
.

Se poate renunța la moștenire în numele unui copil minor?

Renunțarea la drepturile succesorale ale unui minor este un act de dispoziție. Părintele sau reprezentantul legal nu poate decide liber, numai prin propria declarație, că minorul renunță la moștenire.

În funcție de vârsta și situația juridică a copilului sunt aplicabile regulile privind reprezentarea sau asistarea minorului, încuviințarea ocrotitorului legal și autorizarea instanței de tutelă.

Instanța va analiza dacă renunțarea corespunde interesului minorului. De regulă, trebuie prezentate informații despre:

• bunurile care compun moștenirea;
• datoriile și sarcinile succesorale;
• valoarea estimată a activului și pasivului;
• ceilalți moștenitori;
• motivul pentru care renunțarea ar fi utilă minorului;
• eventualul conflict de interese dintre copil și reprezentantul său.

Poate fi revocată renunțarea la moștenire?

În mod excepțional, renunțătorul poate reveni asupra declarației în cursul termenului de opțiune succesorală, dacă partea care i s-ar fi cuvenit nu a fost deja acceptată de alți succesibili cu vocație asupra acesteia.

Revocarea renunțării valorează acceptare a moștenirii și nu poate afecta drepturile dobândite între timp de terții de bună-credință.

Condițiile trebuie verificate cumulativ:

• termenul de opțiune succesorală nu trebuie să fi expirat;
• moștenirea sau partea relevantă nu trebuie să fi fost acceptată între timp de alt succesibil îndreptățit;
• trebuie respectată forma necesară;
• trebuie verificate actele și drepturile dobândite de terți.

Revocarea nu trebuie confundată cu anularea declarației pentru lipsa discernământului, eroare, dol, violență sau nerespectarea condițiilor legale de capacitate. Aceste situații presupun o analiză juridică distinctă.

Ce se întâmplă dacă renunțarea îi prejudiciază pe creditorii renunțătorului

O persoană cu datorii proprii ar putea încerca să renunțe la o moștenire valoroasă pentru ca bunurile să nu ajungă în patrimoniul său și să nu poată fi urmărite de creditori.

Codul civil permite creditorilor succesibilului să solicite instanței revocarea renunțării făcute în frauda lor. Acțiunea trebuie introdusă în termen de trei luni de la data la care creditorul a cunoscut renunțarea.

Dacă acțiunea este admisă:

• renunțarea nu este desființată în mod absolut față de toate persoanele;
• efectele acceptării se produc numai față de creditorul reclamant;
• efectele sunt limitate la valoarea creanței creditorului respectiv.

Se mai poate renunța după emiterea certificatului de moștenitor?

Certificatul de moștenitor constată, între altele, calitatea persoanelor care au acceptat succesiunea și cotele acestora. Persoana care a acceptat deja moștenirea nu mai poate folosi ulterior renunțarea pentru a înlătura retroactiv acceptarea.

Dacă certificatul cuprinde constatări greșite, dacă o persoană a fost inclusă fără îndeplinirea condițiilor sau dacă există litigiu asupra opțiunii succesorale, trebuie analizată contestarea ori anularea certificatului, nu simpla declarație ulterioară de renunțare.

Procedura și efectele documentului sunt explicate în articolul despre
certificatul de moștenitor
.

Situații practice privind renunțarea la moștenire

Ce trebuie verificat înainte de renunțare

• data exactă a decesului și momentul de la care curge termenul;
• calitatea în care persoana este chemată la moștenire;
• existența unui testament;
• lista aproximativă a bunurilor succesorale;
• creditele, taxele și celelalte datorii ale defunctului;
• garanțiile constituite asupra bunurilor;
• eventualele obligații personale de codebitor sau garant;
• actele făcute anterior asupra bunurilor succesorale;
• persoanele care vor beneficia efectiv de renunțare;
• existența unor succesibili minori;
• eventualele datorii personale ale renunțătorului;
• posibilitatea unei soluții diferite, precum acceptarea urmată de partaj sau transmiterea drepturilor.

Greșeli frecvente privind renunțarea la moștenire

• confundarea neprezentării la notar cu renunțarea expresă;
• presupunerea că se poate renunța numai la datorii;
• semnarea declarației fără verificarea bunurilor și a pasivului;
• ignorarea faptului că moștenitorii răspund, ca regulă, numai cu patrimoniul succesoral;
• încercarea de a renunța după acceptarea expresă sau tacită;
• folosirea formulei „renunț în favoarea unei persoane” fără calcularea efectelor legale;
• presupunerea că partea va ajunge automat la soțul supraviețuitor;
• ignorarea posibilității ca descendenții să fie chemați ulterior în nume propriu;
• renunțarea în numele unui minor fără autorizările necesare;
• amânarea clarificării până după expirarea termenului de opțiune;
• confundarea datoriilor succesiunii cu obligațiile personale ale unui codebitor sau garant;
• renunțarea făcută pentru prejudicierea creditorilor personali.

Ce poți face concret înainte de a lua o decizie

1. Obține certificatul de deces și actele de stare civilă relevante.
2. Identifică persoanele care ar putea avea drept la moștenire.
3. Verifică dacă există testament sau declarații de opțiune succesorală.
4. Inventariază bunurile, conturile, terenurile și creanțele cunoscute.
5. Solicită informații despre credite, ipoteci, executări și obligații fiscale.
6. Nu înstrăina și nu împărți bunurile înainte de clarificarea opțiunii succesorale.
7. Calculează cine va beneficia efectiv dacă renunți.
8. Verifică dacă ai obligații personale distincte de moștenire.
9. Discută cu notarul despre forma și documentele declarației.
10. Solicită o analiză juridică atunci când există minori, datorii, testament, conflict sau acte de acceptare tacită.