Acceptarea tacită a moștenirii – ce acte te fac moștenitor fără declarație

Ce este acceptarea tacită a moștenirii

Persoana chemată la moștenire, denumită succesibil, trebuie să decidă dacă acceptă sau renunță la succesiune.

Acceptarea poate fi:

• expresă, printr-un înscris din care rezultă asumarea calității de moștenitor;
• tacită, printr-un comportament incompatibil cu intenția de a rămâne străin de moștenire.

Acceptarea tacită nu este creată de notar. Ea se produce prin actul ori fapta succesibilului, iar notarul sau instanța constată ulterior semnificația juridică a comportamentului.

Acceptarea tacită poate exista înainte de deschiderea dosarului notarial. Procedura de dezbatere a succesiunii va verifica ulterior cine a acceptat în termen.

Cele trei categorii de acte care trebuie diferențiate

Baza legală a acceptării tacite

Codul civil reglementează:

• termenul de opțiune succesorală;
• acceptarea expresă și tacită;
• actele care atrag sau pot produce acceptarea;
• actele de conservare și administrare provizorie;
• declarația de neacceptare;
• prezumția de renunțare;
• efectele acceptării;
• acceptarea forțată pentru ascunderea bunurilor.

Regula generală este că acceptarea este tacită atunci când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu l-ar putea îndeplini decât în calitate de moștenitor.

În ce termen trebuie realizat actul de acceptare

Pentru succesiunile supuse actualului Cod civil, termenul general de opțiune succesorală este de un an de la deschiderea moștenirii, adică de la data decesului.

Legea prevede situații în care începutul termenului poate fi raportat la un alt moment, inclusiv atunci când:

• nașterea persoanei chemate la moștenire are loc după deces;
• moartea este declarată prin hotărâre judecătorească;
• testamentul este descoperit ulterior;
• succesibilul află mai târziu despre legătura care îi conferă vocație succesorală.

Succesiunea poate fi dezbătută după mai mulți ani. Aceasta nu înlătură necesitatea de a dovedi că opțiunea a fost exercitată la timp.

Calculul este explicat în articolul despre termenul de opțiune succesorală.

Ce se întâmplă dacă decesul a avut loc înainte de 1 octombrie 2011

Moștenirea este guvernată de legea în vigoare la data decesului.

Pentru succesiunile deschise înainte de 1 octombrie 2011 trebuie verificate:

• termenul de opțiune prevăzut de vechea reglementare;
• actele săvârșite în acel termen;
• regulile vechi privind acceptarea tacită;
• eventualele declarații de acceptare ori renunțare;
• efectele acceptării asupra pasivului succesoral.

Diferența dintre acceptarea expresă și acceptarea tacită

Acceptarea tacită nu este o acceptare provizorie sau incompletă. Dacă este dovedită, produce aceleași efecte ca acceptarea expresă.

Ce acte asupra drepturilor succesorale atrag acceptarea

Actele de dispoziție privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii presupun asumarea prealabilă a calității de moștenitor.

Pot intra în această categorie:

• vânzarea cotei succesorale;
• donația drepturilor asupra moștenirii;
• cesiunea drepturilor succesorale;
• transmiterea unei părți din cotă;
• încheierea unui act prin care succesibilul dispune de drepturile sale asupra întregului patrimoniu;
• primirea unei contraprestații pentru abandonarea drepturilor.

Renunțarea „în favoarea” unei persoane este acceptare?

Renunțarea pură și simplă nu permite alegerea persoanei care va primi partea renunțătorului. Cota se redistribuie potrivit legii sau testamentului.

Pot atrage acceptarea:

• renunțarea gratuită în favoarea unuia sau mai multor moștenitori determinați;
• renunțarea făcută în schimbul unei sume de bani;
• renunțarea condiționată de primirea unui bun sau avantaj;
• transmiterea numai către un anumit copil, frate sau alt succesibil.

Renunțarea propriu-zisă este explicată în articolul despre renunțarea la moștenire.

Ce acte privind un bun individual pot produce acceptarea

Actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință privind un bun succesoral pot avea valoare de acceptare tacită.

Pot fi analizate:

• vânzarea unui autoturism;
• donația mobilierului sau a altor bunuri;
• promisiunea de vânzare a unui imobil;
• închirierea pe termen lung;
• încasarea și folosirea chiriilor;
• exploatarea exclusivă a terenului;
• încasarea unei creanțe a defunctului;
• preluarea definitivă a unei activități;
• folosirea banilor succesiunii în interes personal;
• înscrierea sau declararea ca proprietar;
• introducerea unei cereri prin care persoana valorifică dreptul succesoral.

Lista nu produce concluzii automate. Se verifică dacă actul a fost urgent, dacă veniturile au fost păstrate pentru succesiune și dacă persoana a acționat în numele tuturor sau exclusiv în interes propriu.

Ce acte nu reprezintă automat acceptare

Actele de conservare, supraveghere și administrare provizorie nu au, ca regulă, valoarea unei acceptări.

Pot intra în această categorie:

• schimbarea încuietorii pentru protejarea imobilului;
• închiderea apei sau gazului pentru evitarea unei avarii;
• repararea urgentă a acoperișului;
• mutarea temporară a bunurilor într-un loc sigur;
• îngrijirea animalelor rămase;
• solicitarea inventarului;
• cererea de informații de la bancă;
• obținerea documentelor fiscale;
• suportarea cheltuielilor funerare;
• păstrarea temporară a cheilor;
• măsurile pentru prevenirea degradării bunurilor.

Ce este declarația de neacceptare

Succesibilul care trebuie să îndeplinească un act ce ar putea fi interpretat ca acceptare, dar nu dorește să își însușească această calitate, poate da anterior o declarație autentică de neacceptare.

Declarația poate fi relevantă când trebuie:

• valorificat urgent un bun perisabil;
• încheiat un act temporar necesar conservării;
• plătită o obligație pentru evitarea unei pierderi;
• continuată provizoriu o activitate;
• administrat un bun până la clarificarea succesiunii.

Declarația de neacceptare este o renunțare?

Nu. Ea privește semnificația unui act concret și nu înlocuiește declarația definitivă de renunțare la moștenire.

Folosirea locuinței defunctului înseamnă acceptare?

Nu automat. Trebuie analizată situația existentă înainte de deces și conduita ulterioară.

Situații care pot indica acceptarea

• ocuparea exclusivă a locuinței ca proprietar;
• îndepărtarea celorlalți succesibili;
• schimbarea destinației imobilului;
• închirierea către terți;
• încasarea veniturilor în nume propriu;
• lucrări importante realizate ca proprietar;
• declararea față de autorități drept unic titular;
• folosirea comercială pe termen lung.

Situații care nu dovedesc singure acceptarea

• continuarea temporară a locuirii de către soțul supraviețuitor;
• supravegherea imobilului;
• păstrarea bunurilor până la inventariere;
• ridicarea documentelor personale;
• măsurile urgente împotriva degradării;
• plata temporară a utilităților minime.

Contează durata, scopul folosinței, poziția celorlalți succesibili și actele încheiate cu terții.

Plata utilităților, impozitelor sau datoriilor înseamnă acceptare?

Nu există o regulă potrivit căreia orice plată produce automat acceptarea.

Trebuie verificate sursa banilor, scopul plății, durata comportamentului și declarațiile făcute creditorilor ori autorităților.

Retragerea banilor din conturile defunctului

Retragerea și folosirea sumelor după deces reprezintă un indiciu important, dar trebuie verificată situația concretă.

Sunt relevante:

• data operațiunii;
• persoana care a efectuat-o;
• existența unui cont comun;
• proveniența sumelor;
• încetarea mandatului sau procurii;
• destinația banilor;
• informarea celorlalți succesibili;
• păstrarea documentelor;
• includerea sumelor în masa succesorală.

Plata înmormântării din banii defunctului

Destinația sumelor este relevantă, dar operațiunile trebuie justificate prin facturi și comunicate celorlalți succesibili. Diferența neutilizată trebuie păstrată pentru patrimoniul succesoral.

Vânzarea sau închirierea bunurilor succesorale

Vânzarea

Înstrăinarea unui bun ca proprietar este unul dintre cele mai puternice indicii de acceptare tacită.

Se verifică:

• cine a semnat contractul;
• calitatea declarată;
• titlul invocat;
• beneficiarul prețului;
• destinația banilor;
• informarea celorlalți succesibili;
• caracterul urgent al operațiunii;
• existența declarației de neacceptare.

Închirierea

Încheierea unui contract pe termen lung și însușirea chiriilor indică, de regulă, o administrare definitivă. Un act temporar strict necesar păstrării valorii bunului poate fi analizat diferit.

Încasarea chiriilor și a altor venituri

Fructele și veniturile produse de bunurile succesorale trebuie păstrate și evidențiate pentru patrimoniul comun.

Acceptarea poate fi susținută de:

• prelungirea contractului în nume propriu;
• încasarea chiriei într-un cont personal;
• folosirea banilor pentru cheltuieli personale;
• refuzul de a da socoteală;
• prezentarea față de chiriaș ca unic proprietar;
• administrarea pe termen lung fără caracter provizoriu.

Dacă o persoană încasează temporar veniturile pentru conservarea patrimoniului, trebuie să țină o evidență separată și să poată justifica toate plățile.

Introducerea unei acțiuni în instanță înseamnă acceptare?

Poate reprezenta acceptare atunci când reclamantul valorifică un drept pe care îl poate avea numai în calitate de moștenitor.

Exemplele pot include:

• cererea de partaj succesoral;
• revendicarea unui bun în calitate de moștenitor;
• încasarea judiciară a unei creanțe succesorale în interes propriu;
• cererea de reducțiune ori raport formulată în calitate succesorală;
• anumite acțiuni prin care se solicită înlăturarea altui succesibil.

Nu orice act procesual produce automat acceptarea. Solicitarea inventarului, apărarea provizorie a unui bun ori măsurile strict conservatorii trebuie analizate după obiectul și scopul lor.

Un act făcut după expirarea termenului mai poate valora acceptare?

Ca regulă, primul act de acceptare trebuie să fie realizat în termenul de opțiune succesorală.

După expirarea termenului, persoana poate:

• dovedi că a făcut anterior un act de acceptare tacită;
• invoca o regulă specială privind începutul termenului;
• analiza existența unei suspendări sau repuneri în termen;
• contesta prezumția de renunțare în condițiile legii.

Nu este suficient ca persoana să înceapă folosirea bunurilor abia după expirarea termenului și să susțină că acel comportament înlocuiește opțiunea neexercitată.

Ce este acceptarea forțată a moștenirii

Acceptarea forțată este o sancțiune aplicabilă succesibilului care, cu rea-credință:

• sustrage bunuri din patrimoniul succesoral;
• ascunde bunuri succesorale;
• ascunde o donație supusă raportului;
• ascunde o donație care poate fi supusă reducțiunii.

Persoana este considerată acceptantă chiar dacă renunțase anterior.

Efectele sancțiunii

• pierde drepturile asupra bunurilor sustrase sau ascunse;
• poate fi obligată să restituie bunurile ori valoarea lor;
• nu participă la distribuirea bunului donat ascuns;
• rămâne moștenitor pentru celelalte bunuri;
• suportă datoriile și sarcinile potrivit cotei sale;
• poate răspunde pentru acest pasiv inclusiv cu bunurile proprii.

Ce efecte produce acceptarea tacită

Acceptarea produce consolidarea transmisiunii succesorale de la data deschiderii moștenirii.

Persoana:

• dobândește definitiv calitatea de moștenitor;
• primește drepturile corespunzătoare cotei sale;
• participă la administrarea patrimoniului;
• poate solicita certificatul de moștenitor;
• participă la partaj;
• suportă pasivul succesoral în condițiile legii;
• nu mai poate formula o simplă renunțare.

Acceptarea privește numai bunul folosit?

Nu. Acceptarea este indivizibilă și privește întreaga cotă succesorală, nu doar bunul asupra căruia a fost săvârșit actul.

Poate fi anulată acceptarea?

Nu prin simpla schimbare a deciziei. Eventualele probleme privind discernământul, eroarea, dolul, violența sau alte cauze de nevalabilitate trebuie analizate separat.

Ce se întâmplă cu datoriile după acceptarea tacită

Acceptarea tacită produce aceleași efecte asupra pasivului ca acceptarea expresă.

Pentru succesiunile actuale, moștenitorii universali și cu titlu universal răspund, ca regulă:

• numai cu bunurile din patrimoniul succesoral;
• potrivit cotei succesorale a fiecăruia.

Acceptarea nu permite creditorilor să urmărească automat salariul, economiile sau locuința personală a moștenitorului.

Obligațiile personale

Limitarea nu înlătură obligația pe care persoana a semnat-o direct în calitate de:

• codebitor;
• fideiusor;
• garant personal;
• proprietar al unui bun ipotecat;
• persoană care a preluat ulterior datoria.

Regimul complet este explicat în articolul despre moștenirea datoriilor.

Cum se dovedește acceptarea tacită

Persoana care invocă acceptarea trebuie să dovedească actul, data, patrimoniul vizat și semnificația conduitei.

Pot fi folosite:

• contracte de vânzare, donație sau închiriere;
• cesiuni ale drepturilor succesorale;
• promisiuni de vânzare;
• extrase bancare;
• ordine de plată și chitanțe;
• declarații fiscale;
• cereri depuse la autorități;
• documente de înmatriculare;
• acțiuni și înscrisuri din procese;
• mesaje și corespondență;
• anunțuri de vânzare;
• dovezi privind chiriile;
• documente privind lucrările efectuate;
• declarații de martori;
• fotografii și înregistrări admisibile;
• orice înscris care indică asumarea calității.

Este suficient un singur act?

Uneori da, dacă actul este neechivoc, precum vânzarea cotei succesorale. În alte situații, acceptarea rezultă din coroborarea mai multor fapte.

Contează intenția declarată?

Declarația persoanei este relevantă, dar nu înlătură semnificația obiectivă a comportamentului. Cine a vândut bunul ca proprietar nu poate evita efectele numai afirmând ulterior că nu intenționa să accepte.

Cine stabilește dacă a existat acceptare tacită

Notarul

În procedura succesorală, notarul verifică:

• declarațiile de opțiune;
• înscrierile din registrele notariale;
• actele prezentate de părți;
• data operațiunilor;
• poziția celorlalți succesibili;
• existența unui acord asupra calității de moștenitor.

Dacă situația este clară și necontestată, actele de acceptare tacită pot fi valorificate în dosarul notarial.

Instanța

Instanța devine necesară atunci când există un litigiu privind:

• existența actului;
• data realizării;
• semnificația sa juridică;
• autenticitatea înscrisului;
• calitatea de moștenitor;
• efectele renunțării;
• ascunderea bunurilor;
• îndeplinirea termenului.

În lipsa acordului, procedura notarială poate fi suspendată până la soluționarea litigiului. Situația este dezvoltată în articolul despre succesiunea fără acord între moștenitori.

Ce trebuie verificat înainte de folosirea bunurilor

• Stabilește data decesuluiIdentifică legea și termenul aplicabil.
• Clarifică intenția succesoralăDecide dacă dorești acceptarea sau renunțarea.
• Identifică bunulVerifică dacă aparținea integral defunctului sau era comun cu altă persoană.
• Stabilește natura actuluiSepară conservarea de administrarea definitivă și dispoziție.
• Verifică urgențaAnalizează dacă operațiunea poate fi amânată până la clarificarea succesiunii.
• Informează ceilalți succesibiliTransmiterea în scris poate preveni acuzațiile de însușire exclusivă.
• Păstrează documenteleFacturile, extrasele și notificările trebuie conservate.
• Separă baniiNu amesteca veniturile succesiunii cu fondurile personale.
• Analizează declarația de neacceptareAceasta trebuie făcută înaintea actului potențial echivoc.
• Verifică datoriileAcceptarea privește atât activul, cât și pasivul.
• Nu înstrăina prematurVânzarea poate produce acceptarea și poate afecta drepturile celorlalți.
• Prezintă situația notaruluiToate actele relevante trebuie declarate în procedura succesorală.

Situații practice

Greșeli frecvente

• să se creadă că acceptarea este posibilă numai la notar;
• să fie ignorat termenul de opțiune;
• să se confunde drepturile asupra întregii moșteniri cu un bun individual;
• să fie vândut un bun înainte de clarificarea calității;
• să fie retrași bani din contul defunctului;
• să fie păstrate chiriile în interes personal;
• să se creadă că orice plată produce acceptarea;
• să nu fie documentat caracterul urgent al unei măsuri;
• să fie dată declarația de neacceptare după efectuarea actului;
• să se formuleze o renunțare în favoarea unei persoane determinate;
• să fie primit un preț pentru abandonarea drepturilor;
• să se creadă că acceptarea privește numai bunul folosit;
• să se renunțe după realizarea unui act neechivoc;
• să fie ascunse bunuri sau conturi;
• să nu fie păstrate extrasele și contractele;
• să fie confundată acceptarea tacită cu acceptarea forțată;
• să fie ignorate datoriile succesiunii;
• să fie confundată plata codebitorului cu acceptarea;
• să se invoce acceptarea fără dovada datei;
• să fie aplicate regulile actuale unei succesiuni deschise înainte de 2011.

Listă de verificare înainte de realizarea unui act

• am stabilit data exactă a decesului;
• am verificat legea aplicabilă;
• am calculat termenul de opțiune;
• am identificat toți succesibilii;
• am verificat declarațiile existente;
• am stabilit dacă bunul aparținea integral defunctului;
• am verificat datoriile și ipotecile;
• am stabilit dacă actul privește cota succesorală sau un bun individual;
• am analizat dacă actul este de conservare;
• am documentat urgența;
• am informat ceilalți succesibili;
• am păstrat facturile și extrasele;
• am separat banii succesiunii;
• am verificat dacă este necesară declarația de neacceptare;
• am analizat efectele unei vânzări sau închirieri;
• am verificat dacă au fost retrase sume după deces;
• am verificat dacă există venituri ale patrimoniului;
• am stabilit dacă un act anterior a produs deja acceptarea;
• am verificat dacă renunțarea mai este posibilă;
• am analizat răspunderea pentru datorii;
• am verificat existența unor bunuri ascunse;
• am pregătit probele pentru notar sau instanță.

Concluzie

Acceptarea tacită permite dobândirea definitivă a calității de moștenitor fără o declarație formală. Actele asupra drepturilor succesorale atrag acceptarea, în timp ce folosirea sau administrarea unui bun individual trebuie analizată în context.

Măsurile urgente de conservare nu reprezintă, ca regulă, acceptare. Totuși, însușirea veniturilor, vânzarea bunurilor, ocuparea exclusivă și conduita față de terți pot demonstra că persoana s-a comportat ca moștenitor.

Înaintea oricărui act trebuie verificate termenul, legea aplicabilă, intenția succesorală și datoriile patrimoniului. Ascunderea cu rea-credință a bunurilor poate atrage sancțiunea acceptării forțate și răspunderea inclusiv cu bunurile proprii.