Dezbaterea succesiunii – ce înseamnă, unde se face și care sunt pașii procedurii

Ce este dezbaterea succesiunii?

Dezbaterea succesiunii este procedura prin care sunt clarificate juridic efectele patrimoniale produse de decesul unei persoane.

În cadrul acestei proceduri se verifică:

• cine sunt persoanele chemate la moștenire;
• dacă acestea au acceptat moștenirea sau au renunțat;
• dacă există un testament;
• ce bunuri și drepturi au aparținut defunctului;
• ce datorii formează pasivul succesoral;
• ce cotă revine fiecărui moștenitor;
• dacă există condițiile pentru eliberarea certificatului de moștenitor.

Procedura succesorală nu trebuie confundată cu simpla obținere a unor acte și nici cu împărțirea efectivă a bunurilor. Ea reprezintă cadrul în care sunt stabilite drepturile succesorale.

Pentru o prezentare amplă a regulilor privind moștenirea legală și testamentară, termenele, bunurile, datoriile și partajul, consultă Ghid complet despre succesiuni și moșteniri.

Ce se stabilește prin procedura succesorală?

Dezbaterea succesiunii trebuie să ofere un răspuns juridic la mai multe întrebări, nu numai la problema identității moștenitorilor.

Element verificat	Ce trebuie stabilit
Deschiderea moștenirii	Data decesului și locul ultimului domiciliu al defunctului
Legea aplicabilă	Regulile succesorale aplicabile în raport cu data decesului și eventualele elemente internaționale
Moștenitorii	Persoanele cu vocație legală sau testamentară și legătura lor cu defunctul
Opțiunea succesorală	Acceptarea expresă, acceptarea tacită sau renunțarea la moștenire
Testamentul	Existența, forma, conținutul și efectele dispozițiilor testamentare
Activul succesoral	Imobilele, conturile, autoturismele, creanțele, participațiile și celelalte bunuri
Pasivul succesoral	Creditele, obligațiile fiscale, facturile, garanțiile și celelalte datorii
Regimul matrimonial	Partea defunctului din bunurile comune și bunurile sale proprii
Cotele succesorale	Proporția din patrimoniu care revine fiecărui moștenitor
Certificatul	Conținutul drepturilor constatate prin certificatul de moștenitor

Dacă unul dintre aceste elemente este contestat și diferendul nu poate fi soluționat în procedura necontencioasă, notarul nu poate tranșa litigiul în locul instanței.

Când se deschide moștenirea?

Moștenirea se deschide la data decesului persoanei. Acesta este momentul în raport cu care se determină, între altele:

• persoanele care aveau vocație la moștenire;
• legea succesorală aplicabilă;
• componența patrimoniului transmisibil;
• începerea termenului de opțiune succesorală;
• ordinea deceselor, în cazul unor succesiuni succesive;
• drepturile soțului supraviețuitor și ale celorlalte rude.

Deschiderea moștenirii nu trebuie confundată cu deschiderea dosarului la notar. Moștenirea se deschide prin deces, în timp ce procedura notarială poate fi inițiată ulterior, printr-o cerere adresată notarului competent.

Ce lege se aplică succesiunii?

Legea aplicabilă nu se stabilește după data la care moștenitorii merg la notar, ci în funcție de data deschiderii moștenirii și, în cauzele cu element internațional, de regulile speciale aplicabile.

Pentru succesiunile deschise după intrarea în vigoare a actualului Cod civil se aplică regulile acestuia. Pentru decesele produse anterior pot deveni aplicabile dispozițiile legii vechi, inclusiv reguli diferite privind termenul de acceptare a moștenirii.

Dacă defunctul avea reședința obișnuită în alt stat, cetățenie străină sau bunuri situate în mai multe țări, trebuie analizate separat legea aplicabilă, competența autorităților și eventualul certificat european de moștenitor.

Unde se dezbate succesiunea?

În mod obișnuit, procedura succesorală se desfășoară la notar. Competența teritorială este determinată de ultimul domiciliu al defunctului, nu de domiciliul actual al moștenitorilor și nici, ca regulă, de locul în care se află bunul cel mai valoros.

Ultimul domiciliu poate rezulta din:

• certificatul de deces;
• actul de identitate;
• evidențele populației;
• alte documente oficiale, dacă există neconcordanțe.

Locul în care s-a produs decesul nu este neapărat ultimul domiciliu. O persoană poate deceda într-un spital din alt județ fără ca acel județ să determine competența succesorală.

Cum se stabilește notarul competent?

Procedura succesorală notarială este de competența unui notar public al cărui birou este situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu.

Dacă în aceeași circumscripție există mai multe birouri notariale, procedura aparține primului notar sesizat. Înainte de înregistrarea și continuarea dosarului, notarul verifică:

• propria competență teritorială;
• dacă nu a fost deschisă deja procedura la un alt birou;
• registrele succesorale notariale;
• datele privind opțiunile succesorale și testamentele înregistrate.

Nu se poate desfășura în paralel aceeași procedură succesorală la două birouri notariale diferite.

Poate fi ales orice notar din România?

Nu. Alegerea este limitată la notarii competenți teritorial. Moștenitorii pot opta între birourile notariale aflate în circumscripția competentă, dar nu pot transfera procedura într-un alt județ numai pentru că locuiesc acolo sau pentru că le este mai convenabil.

Ce se întâmplă dacă defunctul nu a avut ultimul domiciliu în România?

În această situație se aplică reguli speciale, în funcție de bunurile aflate în România, legea aplicabilă moștenirii, reședința obișnuită a defunctului și instrumentele europene sau internaționale incidente.

Înainte de deschiderea procedurii trebuie verificat dacă autoritatea română are competență și dacă este necesară recunoașterea unor acte ori hotărâri emise în alt stat.

Cine poate solicita deschiderea procedurii?

Dosarul succesoral poate fi deschis la cererea unei persoane care justifică un interes în stabilirea drepturilor succesorale.

Cererea poate proveni, în principal, de la:

• un succesibil legal;
• un legatar desemnat prin testament;
• un creditor al defunctului sau al succesiunii;
• un creditor al unei persoane chemate la moștenire;
• o persoană care pretinde un drept asupra unui bun succesoral;
• alte persoane sau autorități cărora legea le recunoaște un interes.

Persoana care solicită deschiderea dosarului nu dobândește prin aceasta drepturi mai mari decât ceilalți moștenitori și nici nu poate decide singură componența masei succesorale.

Notarul trebuie să identifice și să citeze persoanele care pot avea vocație succesorală, chiar dacă solicitantul nu dorește participarea lor sau se află în conflict cu acestea.

Este necesar acordul tuturor moștenitorilor?

Pentru simpla deschidere a procedurii nu este necesar acordul tuturor moștenitorilor. Un singur succesibil sau o altă persoană interesată poate sesiza notarul.

Finalizarea procedurii notariale presupune însă ca elementele care trebuie constatate de notar să poată fi stabilite pe baza actelor, declarațiilor și verificărilor efectuate, fără existența unui litigiu care excedează procedurii necontencioase.

Trebuie diferențiate următoarele situații:

Situație	Efect posibil
Un moștenitor nu a formulat cererea inițială	Poate fi citat și poate participa ulterior
Un moștenitor locuiește în străinătate	Poate participa personal sau prin procură autentică
Un moștenitor nu răspunde imediat citației	Notarul verifică situația procedurală și condițiile legale pentru continuare
Un moștenitor contestă calitatea altuia	Poate exista un litigiu care necesită soluționarea instanței
Moștenitorii nu sunt de acord asupra unui bun	Procedura poate fi suspendată dacă diferendul privește masa succesorală
Moștenitorii acceptă cotele, dar nu împărțirea bunurilor	Certificatul poate constata cotele, iar partajul rămâne o etapă separată

Prin urmare, formularea potrivit căreia „succesiunea se poate face la notar numai dacă toți moștenitorii sunt de acord” este prea generală. Contează natura exactă a neînțelegerii și dacă aceasta împiedică stabilirea necontencioasă a drepturilor succesorale.

Succesiunea se dezbate la notar sau în instanță?

Procedura notarială este calea obișnuită atunci când situația juridică poate fi stabilită pe baza actelor și probelor administrate, iar între persoanele interesate nu există un litigiu care trebuie tranșat de judecător.

Instanța devine necesară, de regulă, dacă se contestă:

• calitatea unei persoane de moștenitor;
• filiația sau legătura de rudenie;
• validitatea ori autenticitatea testamentului;
• acceptarea sau renunțarea la moștenire;
• proprietatea defunctului asupra unui bun;
• includerea sau excluderea unui bun din masa succesorală;
• întinderea cotelor succesorale;
• raportul donațiilor;
• reducțiunea liberalităților excesive;
• partajul bunurilor, în lipsa acordului.

În anumite situații, moștenitorii pot sesiza direct instanța pentru stabilirea drepturilor succesorale și realizarea partajului. În altele, procedura începe la notar și este suspendată după apariția unui litigiu.

Care sunt pașii principali ai dezbaterii succesiunii?

1. Sesizarea notarului

   O persoană interesată formulează cererea de deschidere a procedurii și furnizează datele inițiale despre defunct, moștenitori, bunuri și datorii.

2. Verificarea competenței

   Notarul verifică ultimul domiciliu al defunctului și dacă procedura nu a fost deja deschisă la alt birou notarial.

3. Identificarea succesibililor

   Sunt analizate actele de stare civilă, testamentul și celelalte documente care pot stabili persoanele chemate la moștenire.

4. Citarea persoanelor interesate

   Moștenitorii și celelalte persoane relevante sunt chemați să participe și să își exprime poziția în cadrul procedurii.

5. Verificarea opțiunii succesorale

   Se analizează declarațiile de acceptare sau renunțare și actele care ar putea reprezenta acceptare tacită.

6. Stabilirea masei succesorale

   Sunt identificate bunurile, drepturile și datoriile care aparțineau defunctului.

7. Administrarea probelor

   Notarul examinează înscrisurile, registrele relevante și declarațiile martorilor și poate solicita documente suplimentare.

8. Stabilirea moștenitorilor și a cotelor

   Sunt aplicate regulile moștenirii legale sau testamentare, inclusiv cele privind soțul supraviețuitor și rezerva succesorală.

9. Încheierea procedurii

   Dacă sunt îndeplinite condițiile, notarul întocmește încheierea finală și eliberează certificatul corespunzător.

10. Partajul, dacă este solicitat

    Împărțirea efectivă a bunurilor poate fi realizată separat sau în legătură cu procedura succesorală, dacă există acordul și actele necesare.

Cum sunt citați moștenitorii?

După deschiderea dosarului, notarul identifică persoanele care pot avea vocație succesorală și dispune citarea acestora la adresele cunoscute.

Citația are rolul de a informa persoana interesată cu privire la:

• deschiderea procedurii succesorale;
• identitatea persoanei decedate;
• biroul notarial care instrumentează dosarul;
• data stabilită pentru dezbaterea succesiunii;
• necesitatea prezentării actelor relevante;
• posibilitatea exprimării opțiunii succesorale;
• consecințele lipsei de participare, în condițiile legii.

Persoana care solicită deschiderea procedurii trebuie să comunice notarului toate informațiile pe care le deține despre ceilalți succesibili. Ascunderea existenței unui moștenitor poate conduce la contestarea certificatului emis și la apariția unui litigiu ulterior.

Ce se întâmplă dacă adresa unui moștenitor nu este cunoscută?

Dacă domiciliul actual nu este cunoscut, pot fi necesare verificări suplimentare în evidențele populației, registrele de stare civilă sau alte baze de date accesibile potrivit legii.

În situațiile în care domiciliul nu poate fi identificat, citarea poate fi realizată prin formele speciale permise de procedura succesorală.

Faptul că ceilalți moștenitori nu cunosc adresa unei persoane nu permite excluderea acesteia din procedură atunci când existența și vocația sa succesorală sunt cunoscute.

Ce se întâmplă dacă moștenitorul locuiește în străinătate?

Moștenitorul aflat în străinătate poate participa personal sau poate fi reprezentat printr-o procură autentică specială.

În funcție de statul în care este întocmită procura, pot fi necesare:

• apostila;
• supralegalizarea;
• traducerea autorizată;
• legalizarea traducerii;
• verificarea puterilor acordate mandatarului.

Pentru detalii, pot fi consultate articolele despre succesiunea cu moștenitor aflat în străinătate și procura pentru succesiune.

Lipsa unui moștenitor împiedică automat procedura?

Nu în orice situație. Notarul trebuie să verifice dacă persoana a fost legal citată, dacă și-a exercitat opțiunea succesorală și dacă există un litigiu real cu privire la drepturile sale.

Absența fizică de la termen nu este identică cu:

• renunțarea la moștenire;
• lipsa calității de moștenitor;
• acceptarea automată a cotelor propuse de ceilalți;
• pierderea dreptului de a formula ulterior obiecții;
• acordul cu privire la partajul bunurilor.

Consecințele trebuie stabilite în funcție de actele dosarului, de modul de citare și de conduita persoanei în termenul de opțiune succesorală.

Ce probe sunt administrate în procedura succesorală?

Notarul stabilește situația succesorală pe baza înscrisurilor, declarațiilor persoanelor interesate, depozițiilor martorilor și verificărilor efectuate în registrele relevante.

Printre probele și documentele folosite frecvent se află:

• certificatul de deces;
• actele de identitate;
• certificatele de naștere și de căsătorie;
• actele privind divorțul sau schimbarea numelui;
• certificatele de deces ale rudelor intermediare;
• testamentele și declarațiile de opțiune succesorală;
• actele de proprietate;
• extrasele de carte funciară;
• certificatele fiscale;
• documentele bancare;
• actele privind autoturismele;
• documentele referitoare la participații în societăți;
• contractele de credit și actele privind datoriile;
• declarațiile moștenitorilor;
• depozițiile martorilor.

Notarul poate solicita documente suplimentare dacă actele prezentate nu permit stabilirea completă a situației juridice.

Declarațiile moștenitorilor sunt suficiente?

Afirmațiile persoanelor interesate nu înlocuiesc actele oficiale atunci când legea impune dovedirea unui fapt prin înscrisuri.

De exemplu:

• rudenia se dovedește prin acte de stare civilă;
• dreptul de proprietate se dovedește prin titluri și evidențe oficiale;
• renunțarea la moștenire presupune forma cerută de lege;
• un testament trebuie prezentat și verificat potrivit formei sale;
• datoriile trebuie susținute prin documente.

Notarul nu poate include în masa succesorală un imobil numai pentru că moștenitorii afirmă că acesta a aparținut defunctului, dacă dreptul nu este dovedit suficient.

Pot fi folosite copii ale actelor?

Copiile pot ajuta la identificarea documentului, dar notarul poate solicita originalul, duplicatul, o copie legalizată sau un document obținut direct din registrul ori arhiva competentă.

În cazul actelor pierdute pot fi solicitate:

• duplicate din arhivele notariale;
• copii certificate din arhiva instanței;
• certificate și extrase de stare civilă;
• copii ale titlurilor de proprietate;
• documente de la OCPI;
• înscrisuri din evidențele fiscale;
• informații de la instituțiile bancare.

Lista completă a documentelor este prezentată în articolul despre actele necesare pentru succesiune.

Care este rolul martorilor în dezbaterea succesiunii?

În procedura succesorală notarială sunt administrate declarațiile a cel puțin doi martori care l-au cunoscut pe defunct și cunosc situația sa familială.

Martorii pot furniza informații despre:

• identitatea persoanei decedate;
• ultimul domiciliu;
• starea civilă;
• copiii și celelalte rude cunoscute;
• existența soțului supraviețuitor;
• persoanele cu vocație succesorală;
• împrejurări familiale relevante.

Martorii nu stabilesc singuri cine moștenește și nu pot înlocui actele de stare civilă. Declarațiile lor completează verificările realizate de notar.

Cine poate fi martor?

Este recomandat ca martorii să fie persoane care:

• l-au cunoscut suficient de bine pe defunct;
• cunosc structura familiei;
• pot oferi informații clare și concordante;
• nu au un interes patrimonial propriu în succesiune;
• nu sunt moștenitori în dosarul respectiv;
• au capacitatea de a înțelege și relata împrejurările cunoscute.

Pot fi potriviți, în funcție de situație, vecini mai vechi, prieteni apropiați, colegi sau alte persoane care au cunoscut familia.

Poate un martor confirma existența unui bun?

Declarația unui martor poate descrie împrejurări de fapt, dar nu înlocuiește titlul de proprietate.

Faptul că un martor știe că defunctul folosea un teren sau locuia într-o casă nu dovedește, prin el însuși, că defunctul era proprietar și că bunul poate fi inclus în certificatul de moștenitor.

Cum sunt stabiliți moștenitorii?

Moștenitorii pot fi desemnați prin lege sau prin testament.

În lipsa unui testament valabil care să producă efecte asupra întregii moșteniri, se aplică regulile devoluțiunii legale.

Notarul trebuie să verifice:

• legătura de rudenie cu defunctul;
• calitatea de soț supraviețuitor;
• existența descendenților;
• existența ascendenților și colateralilor;
• aplicarea reprezentării succesorale;
• existența unui testament;
• acceptarea sau renunțarea fiecărei persoane;
• eventuala nedemnitate succesorală;
• drepturile moștenitorilor rezervatari.

Ordinea moștenitorilor și cotele lor nu se stabilesc după contribuția morală sau financiară avută față de defunct, ci potrivit regulilor legale și dispozițiilor testamentare valabile.

Copiii moștenesc în mod egal?

Ca regulă, copiii aflați în aceeași situație juridică moștenesc în cote egale între ei. Cota concretă depinde însă și de existența soțului supraviețuitor, de reprezentarea succesorală, de testament și de eventualele renunțări.

Dacă un copil al defunctului a decedat anterior, descendenții săi pot veni la moștenire prin reprezentare, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Soțul supraviețuitor moștenește singur?

Soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu clasele de moștenitori legali, iar cota sa diferă în funcție de rudele cu care concurează.

Înainte de calcularea cotelor succesorale trebuie clarificat și regimul matrimonial, deoarece partea proprie a soțului supraviețuitor din bunurile comune nu reprezintă moștenire.

Poate fi exclus un moștenitor prin simpla voință a familiei?

Nu. O persoană care are vocație succesorală nu poate fi exclusă doar pentru că ceilalți membri ai familiei nu doresc participarea sa.

Înlăturarea de la moștenire poate rezulta numai dintr-o cauză juridică, precum:

• renunțarea valabilă;
• lipsa acceptării în termenul aplicabil;
• nedemnitatea succesorală;
• efectele unui testament, în limitele permise de rezerva succesorală;
• lipsa legăturii de rudenie invocate;
• alte cauze prevăzute de lege.

Pentru aprofundare, pot fi consultate articolele despre persoanele care au dreptul la moștenire, cotele succesorale și nedemnitatea succesorală.

Cum se stabilește masa succesorală?

Masa succesorală cuprinde drepturile și obligațiile patrimoniale transmisibile care aparțineau defunctului la data decesului.

În activul succesoral pot intra:

• case și apartamente;
• terenuri;
• cote indivize din imobile;
• autoturisme;
• conturi și depozite bancare;
• titluri de stat și investiții;
• creanțe față de alte persoane;
• părți sociale și acțiuni;
• drepturi de autor cu caracter patrimonial;
• despăgubiri sau sume neachitate;
• bunuri mobile de valoare;
• drepturi litigioase transmisibile.

În pasivul succesoral pot intra:

• credite bancare;
• împrumuturi;
• datorii fiscale;
• facturi neachitate;
• obligații garantate cu ipotecă;
• obligații stabilite prin hotărâri judecătorești;
• cheltuieli legate de conservarea patrimoniului;
• alte datorii transmisibile.

Ce bunuri nu intră în moștenire?

Nu intră în masa succesorală bunurile care nu aparțineau defunctului, chiar dacă acesta le folosea sau le administra.

De asemenea, nu se transmit drepturile strict personale care încetează prin deces.

Trebuie excluse, după caz:

• bunurile aparținând exclusiv soțului supraviețuitor;
• bunurile vândute înainte de deces;
• bunurile deținute numai în folosință;
• obiectele împrumutate de alte persoane;
• drepturile care încetează prin deces;
• sumele care nu aparțineau în realitate defunctului.

Ce se întâmplă dacă un bun este omis?

Omiterea unui bun nu anulează în mod automat certificatul de moștenitor eliberat pentru celelalte bunuri.

Dacă bunul este descoperit ulterior și dreptul defunctului poate fi dovedit, procedura poate fi reluată pentru eliberarea unui certificat de moștenitor suplimentar.

Ce se întâmplă dacă dreptul de proprietate este contestat?

Dacă o altă persoană susține că bunul îi aparține sau că defunctul nu era proprietar, notarul nu poate soluționa un litigiu complex privind proprietatea.

Poate fi necesară o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească:

• titularul dreptului;
• cota de proprietate;
• valabilitatea actului de dobândire;
• existența unei simulații;
• efectele unei vânzări ori donații;
• apartenența bunului la patrimoniul defunctului.

Cum sunt tratate bunurile comune ale soților?

Înainte de stabilirea masei succesorale trebuie lichidat regimul matrimonial dintre defunct și soțul supraviețuitor.

Această operațiune permite separarea:

• bunurilor proprii ale defunctului;
• bunurilor proprii ale soțului supraviețuitor;
• părții defunctului din bunurile comune;
• părții soțului supraviețuitor din bunurile comune.

Numai partea care aparținea defunctului intră în masa succesorală.

Faptul că bunul este înscris numai pe numele defunctului îl face automat bun propriu?

Nu întotdeauna. Natura bunului se stabilește în funcție de data, modalitatea și sursa dobândirii, precum și de regimul matrimonial aplicabil.

Un imobil cumpărat în timpul căsătoriei poate fi bun comun chiar dacă în contract sau în cartea funciară este menționat numai unul dintre soți, dacă nu există o cauză legală care să îi confere caracter propriu.

Ce documente pot fi relevante?

• certificatul de căsătorie;
• contractul de dobândire;
• convenția matrimonială;
• actele privind schimbarea regimului matrimonial;
• documentele privind sursa fondurilor;
• actele care dovedesc caracterul propriu al bunului;
• hotărârile privind lichidarea regimului matrimonial.

Cum sunt tratate datoriile defunctului?

Moștenirea nu cuprinde numai bunuri. Obligațiile patrimoniale transmisibile ale defunctului formează pasivul succesoral.

Înainte de finalizarea procedurii trebuie verificate:

• creditele bancare și IFN;
• împrumuturile dintre persoane;
• ipotecile și celelalte garanții;
• datoriile fiscale;
• facturile și obligațiile contractuale;
• dosarele de executare silită;
• litigiile în curs;
• obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești;
• eventualele polițe de asigurare aferente creditelor.

Moștenitorii trebuie să diferențieze valoarea bunurilor de valoarea netă a patrimoniului după scăderea datoriilor.

Creditele dispar prin deces?

Nu. Decesul debitorului nu stinge automat creditul.

Trebuie verificat:

• soldul rămas;
• existența unei asigurări de viață;
• condițiile poliței;
• eventualii codebitori sau garanți;
• garanțiile reale;
• stadiul executării silite;
• valabilitatea și exigibilitatea creanței.

Pentru situațiile în care defunctul avea credite, pot fi consultate articolele despre moștenirea datoriilor și succesiunea unui credit bancar.

Moștenitorii plătesc datoriile din bunurile proprii?

Răspunderea succesorală trebuie analizată potrivit legii aplicabile moștenirii și efectelor acceptării. Nu trebuie presupus automat că orice datorie a defunctului poate fi urmărită nelimitat asupra patrimoniului personal al moștenitorului.

Este importantă inventarierea patrimoniului și verificarea raportului dintre:

• valoarea activului succesoral;
• valoarea pasivului;
• garanțiile constituite;
• actele realizate de succesibil după deces;
• modalitatea în care a fost acceptată moștenirea.

Poate creditorul deschide procedura succesorală?

În anumite situații, da. Un creditor poate justifica un interes în deschiderea procedurii pentru stabilirea moștenitorilor și a patrimoniului succesoral.

Deschiderea dosarului de către creditor nu înseamnă însă că acesta stabilește singur masa succesorală sau că dobândește un drept de preferință asupra tuturor bunurilor.

Ce se întâmplă dacă există un testament?

Testamentul trebuie identificat, prezentat notarului și verificat în raport cu forma, conținutul și legea aplicabilă.

Notarul verifică registrele notariale relevante și analizează documentul prezentat de persoanele interesate.

Pot exista:

• testamente autentice;
• testamente olografe;
• testamente privilegiate;
• testamente întocmite în străinătate;
• mai multe testamente succesive;
• revocări totale sau parțiale;
• legate universale, cu titlu universal ori particulare.

Testamentul înlătură întotdeauna moștenitorii legali?

Nu. Testamentul produce efecte în limitele permise de lege.

Trebuie verificată existența moștenitorilor rezervatari, precum:

• descendenții;
• soțul supraviețuitor;
• ascendenții privilegiați, în condițiile legii.

Dacă dispozițiile testamentare sau donațiile depășesc cotitatea disponibilă, moștenitorii rezervatari pot solicita reducerea liberalităților excesive.

Pentru aceste situații pot fi consultate articolele despre testament, rezerva succesorală și reducțiunea liberalităților excesive.

Ce verificări sunt necesare pentru un testament olograf?

Testamentul olograf trebuie să îndeplinească cerințele legale privind scrierea, datarea și semnarea de către testator.

Pot deveni relevante:

• scrierea integrală de mâna testatorului;
• data testamentului;
• semnătura;
• eventualele ștersături sau completări;
• integritatea documentului;
• existența unor testamente ulterioare;
• discernământul testatorului;
• autenticitatea scrisului și semnăturii.

Dacă autenticitatea este contestată sau se invocă lipsa discernământului, poate fi necesară soluționarea litigiului de către instanță.

Ce se întâmplă dacă testamentul este găsit după emiterea certificatului?

Efectele depind de conținutul testamentului, de drepturile deja constatate și de conduita persoanelor implicate.

Poate fi necesară:

• reluarea procedurii notariale, dacă există acord și condițiile legale sunt îndeplinite;
• rectificarea ori completarea actelor;
• anularea certificatului de moștenitor;
• sesizarea instanței;
• recalcularea cotelor succesorale;
• restituirea unor bunuri sau valori.

Cum se verifică acceptarea sau renunțarea la moștenire?

Persoana chemată la moștenire are dreptul de a accepta moștenirea sau de a renunța la aceasta, în termenul și condițiile prevăzute de legea aplicabilă.

Acceptarea poate fi:

• expresă, printr-un act sau o declarație care exprimă neîndoielnic voința de acceptare;
• tacită, printr-un act pe care persoana nu l-ar putea realiza decât în calitate de moștenitor și care presupune intenția de a accepta.

Renunțarea trebuie exprimată în forma prevăzută de lege și înscrisă în registrul notarial corespunzător.

Ce acte pot reprezenta acceptare tacită?

Calificarea unui act drept acceptare tacită depinde de natura, scopul și împrejurările în care a fost realizat.

Pot ridica problema acceptării tacite:

• vânzarea unui bun succesoral;
• încheierea unui act de partaj;
• încasarea și folosirea unor sume care aparțineau moștenirii;
• înstrăinarea drepturilor succesorale;
• formularea unor acțiuni în calitate de proprietar moștenitor;
• dispunerea definitivă de bunurile succesorale.

Nu reprezintă automat acceptare:

• organizarea înmormântării;
• plata unor cheltuieli urgente;
• paza bunurilor;
• măsurile de conservare;
• inventarierea patrimoniului;
• actele de administrare provizorie care nu presupun însușirea calității de moștenitor.

Pentru diferențele dintre acte, consultă articolul despre acceptarea tacită a moștenirii.

Renunțarea poate fi făcută în favoarea unei anumite persoane?

Renunțarea propriu-zisă este un act prin care succesibilul refuză moștenirea, fără să desemneze persoana care va primi cota sa.

Dacă persoana declară că „renunță în favoarea” unui anumit moștenitor, operațiunea poate avea o altă semnificație juridică și poate presupune acceptarea urmată de transmiterea drepturilor.

Formularea și efectele actului trebuie verificate înainte de semnare.

Poate fi revocată renunțarea?

Retractarea renunțării poate fi posibilă numai în condițiile și în termenul prevăzute de lege, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care ar beneficia de renunțare.

Nu trebuie presupus că o declarație de renunțare poate fi retrasă oricând.

Ce se întâmplă dacă persoana nu face nimic?

Lipsa unei declarații nu înseamnă automat nici acceptare, nici renunțare.

Trebuie verificat dacă, în termenul aplicabil, persoana:

• a formulat o declarație expresă;
• a realizat acte de acceptare tacită;
• a renunțat în forma legală;
• a fost prezumată renunțătoare în condițiile unei proceduri speciale;
• a solicitat inventarierea ori măsuri de conservare;
• a rămas pasivă până la expirarea termenului.

Pentru regulile și efectele renunțării, consultă articolul despre renunțarea la moștenire.

Cum se stabilesc cotele succesorale?

Cota succesorală reprezintă proporția din patrimoniul succesoral care revine fiecărui moștenitor.

Stabilirea cotelor depinde de:

• categoria moștenitorilor legali;
• existența soțului supraviețuitor;
• numărul descendenților;
• aplicarea reprezentării succesorale;
• existența unui testament;
• drepturile moștenitorilor rezervatari;
• acceptarea sau renunțarea fiecărui succesibil;
• eventuala nedemnitate succesorală;
• donațiile și liberalitățile care trebuie luate în calcul.

Cotele nu se stabilesc în funcție de persoana care a îngrijit defunctul, a suportat cheltuielile de înmormântare sau a locuit împreună cu acesta. Aceste împrejurări pot genera alte drepturi ori creanțe, dar nu modifică automat ordinea legală a moștenitorilor.

Care este cota soțului supraviețuitor?

Cota soțului supraviețuitor depinde de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.

Persoanele cu care concurează soțul	Cota soțului supraviețuitor
Descendenții defunctului	1/4 din moștenire
Ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați împreună	1/3 din moștenire
Numai ascendenți privilegiați sau numai colaterali privilegiați	1/2 din moștenire
Ascendenți ordinari sau colaterali ordinari	3/4 din moștenire
Nu există alți moștenitori legali	Întreaga moștenire

Aceste cote se aplică asupra masei succesorale, după separarea părții proprii a soțului supraviețuitor din bunurile comune.

Cum se împarte moștenirea între copii?

Descendenții de același grad împart, ca regulă, în mod egal partea care le revine.

Dacă unul dintre copiii defunctului a decedat anterior, descendenții acestuia pot veni prin reprezentare succesorală și împart între ei partea care i-ar fi revenit părintelui lor.

Renunțarea unui moștenitor mărește automat cota unei anumite persoane?

Nu neapărat. Efectele renunțării se stabilesc potrivit regulilor devoluțiunii succesorale.

Persoana care renunță este considerată, în principiu, că nu a fost moștenitor, iar partea sa va profita succesibililor care ar fi venit la moștenire în lipsa sa. Renunțătorul nu poate alege, printr-o renunțare propriu-zisă, persoana care va primi cota.

Testamentul poate modifica aceste cote?

Da, dar numai în limitele permise de lege.

Dacă există moștenitori rezervatari, testamentul nu poate înlătura rezerva succesorală a acestora. Liberalitățile care depășesc cotitatea disponibilă pot fi supuse reducțiunii, dacă persoanele îndreptățite solicită această măsură.

Pentru explicații detaliate, consultă articolele despre cotele succesorale, rezerva succesorală și reducțiunea liberalităților excesive.

Ce este certificatul de moștenitor?

Certificatul de moștenitor este actul eliberat de notar la finalizarea procedurii succesorale, pe baza încheierii finale.

Certificatul cuprinde, în principal:

• datele persoanei decedate;
• masa succesorală constatată;
• numărul și identitatea moștenitorilor;
• calitatea în care moștenește fiecare persoană;
• temeiul moștenirii legale sau testamentare;
• cotele care revin moștenitorilor;
• drepturile asupra bunurilor incluse în certificat;
• eventualele mențiuni necesare în funcție de particularitățile dosarului.

Certificatul face dovada calității de moștenitor legal sau testamentar și a dreptului moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor menționate, în cotele stabilite.

Certificatul de moștenitor creează dreptul de proprietate?

Transmiterea succesorală operează potrivit legii de la data deschiderii moștenirii, sub condiția acceptării. Certificatul constată și dovedește drepturile succesorale stabilite prin procedura notarială.

Documentul este necesar în practică pentru:

• înscrierea drepturilor asupra imobilelor în cartea funciară;
• ridicarea sumelor din conturi bancare;
• transcrierea dreptului asupra autoturismelor;
• valorificarea participațiilor în societăți;
• încheierea actelor privind bunurile moștenite;
• dovedirea calității de moștenitor în raporturile cu terții.

Ce este certificatul de calitate de moștenitor?

Certificatul de calitate de moștenitor stabilește numărul, calitatea și întinderea drepturilor moștenitorilor, fără stabilirea masei succesorale.

Acesta poate fi util atunci când:

• bunurile nu au fost încă identificate complet;
• este necesară dovedirea rapidă a calității de moștenitor;
• trebuie continuat un proces început de defunct;
• trebuie solicitate informații sau documente de la instituții;
• stabilirea patrimoniului necesită verificări suplimentare.

Certificatul de calitate nu înlocuiește certificatul de moștenitor pentru bunurile care trebuie incluse și valorificate ulterior.

Ce este certificatul de legatar?

Dacă drepturile succesorale rezultă dintr-un testament, notarul poate elibera certificatul corespunzător legatarului, în funcție de natura dispoziției testamentare și de rezultatul procedurii.

Trebuie verificate forma și valabilitatea testamentului, întinderea legatului și drepturile eventualilor moștenitori rezervatari.

Ce este certificatul de vacanță succesorală?

Dacă nu există moștenitori legali sau testamentari care să culeagă moștenirea și masa succesorală cuprinde bunuri, notarul poate constata vacanța succesorală și poate elibera certificatul corespunzător.

Vacanța succesorală nu trebuie presupusă numai pentru că rudele cunoscute nu se prezintă la notar. Trebuie realizate verificările prevăzute de lege privind existența succesibililor și exercitarea opțiunii succesorale.

Ce se întâmplă dacă un bun nu a fost inclus în certificat?

Dacă după eliberarea certificatului este descoperit un alt bun care a aparținut defunctului, procedura poate fi reluată pentru completarea masei succesorale.

Poate fi eliberat un certificat de moștenitor suplimentar pentru:

• un cont bancar descoperit ulterior;
• un teren omis din dosarul inițial;
• o cotă dintr-un imobil;
• un autoturism neidentificat la prima procedură;
• o creanță sau despăgubire recunoscută ulterior;
• părți sociale ori investiții omise.

Pentru suplimentare, moștenitorii sunt citați și informați cu privire la bunurile care urmează să fie adăugate. Moștenitorul care se opune trebuie să își exprime și să își motiveze opoziția în cadrul procedurii.

Poate fi contestat certificatul de moștenitor?

Da. Persoana care se consideră vătămată prin emiterea certificatului poate solicita instanței anularea totală sau parțială a acestuia și stabilirea drepturilor succesorale corecte.

Pot fi invocate, în funcție de situație:

• omiterea unui moștenitor;
• includerea unei persoane fără vocație succesorală;
• stabilirea greșită a cotelor;
• omiterea ori includerea nejustificată a unor bunuri;
• existența unui testament necunoscut la data procedurii;
• nevalabilitatea testamentului avut în vedere;
• lipsa acceptării moștenirii;
• nelegalitatea unor declarații ori acte folosite în dosar;
• încălcarea rezervei succesorale.

Până la anularea sau înlocuirea sa în condițiile legii, certificatul continuă să facă dovada drepturilor constatate prin acesta.

Dacă persoanele interesate ajung ulterior la o soluție amiabilă, diferendul poate fi constatat printr-un act autentic, iar notarul poate elibera un nou certificat în condițiile legii.

Pentru o analiză distinctă a efectelor documentului, consultă articolul despre certificatul de moștenitor.

Dezbaterea succesiunii împarte automat bunurile?

Nu. Stabilirea moștenitorilor și a cotelor nu înseamnă automat că fiecare persoană primește un bun individual determinat.

Dacă certificatul arată că trei moștenitori au fiecare câte o cotă de 1/3 dintr-un apartament, aceștia devin coproprietari asupra întregului imobil în proporțiile stabilite.

Certificatul nu înseamnă, prin el însuși, că:

• un moștenitor primește o anumită cameră;
• un copil primește casa, iar altul terenul;
• un moștenitor poate vinde singur întregul imobil;
• bunurile au fost evaluate și compensate între moștenitori;
• starea de indiviziune a încetat.

Se poate face partajul în cadrul procedurii notariale?

Da, dacă moștenitorii sunt de acord asupra împărțirii și sunt îndeplinite condițiile necesare pentru încheierea actului.

Prin partaj voluntar, moștenitorii pot conveni, de exemplu:

• atribuirea unui apartament unuia dintre ei;
• atribuirea terenurilor către alți moștenitori;
• plata unei sulte pentru egalizarea valorilor;
• formarea mai multor loturi;
• vânzarea bunului și împărțirea prețului;
• menținerea anumitor bunuri în coproprietate.

Dacă împărțirea se realizează prin bună învoială în legătură cu procedura succesorală, actele finale vor consemna bunurile atribuite fiecărui moștenitor.

Ce este sulta?

Sulta este suma de bani plătită de un copartajant altuia pentru egalizarea valorică a loturilor.

Ce se întâmplă dacă moștenitorii nu se înțeleg asupra partajului?

Oricare dintre coproprietari poate solicita partajul judiciar.

Instanța poate analiza:

• bunurile care trebuie împărțite;
• cotele părților;
• valoarea bunurilor;
• posibilitatea împărțirii în natură;
• formarea loturilor;
• atribuirea bunului unuia dintre coproprietari;
• stabilirea sultei;
• vânzarea bunului, dacă nu poate fi împărțit sau atribuit în condițiile legii;
• creanțele dintre coproprietari legate de bunuri.

Un moștenitor nu poate fi obligat să rămână permanent în indiviziune, în afara situațiilor temporare permise de lege.

Pentru procedura de împărțire, consultă articolele despre partajul succesoral și partajul moștenirii.

Poate un moștenitor vinde bunul fără ceilalți?

Un coproprietar nu poate vinde singur întregul bun aflat în indiviziune.

El poate dispune, în principiu, de propria cotă ideală, dar dobânditorul va intra în coproprietate cu ceilalți. Pentru vânzarea întregului imobil este necesar acordul tuturor coproprietarilor sau finalizarea partajului.

Când suspendă notarul procedura succesorală?

Suspendarea intervine atunci când procedura nu poate fi continuată sau finalizată în condițiile prevăzute de lege.

Procedura poate fi suspendată dacă:

• a trecut un an de la deschiderea moștenirii, succesibilii legal citați nu s-au prezentat ori au abandonat procedura și există dovada că cel puțin unul a acceptat moștenirea;
• succesibilii își contestă reciproc calitatea;
• nu există acord asupra compunerii masei succesorale;
• există neînțelegeri asupra întinderii drepturilor succesorale;
• moștenitorii sau alte persoane interesate dovedesc că au sesizat instanța;
• există un alt caz de suspendare prevăzut de lege.

În încheierea de suspendare sunt consemnate elementele stabilite până în acel moment, inclusiv persoanele prezente, opțiunea succesorală exprimată și datele privind masa succesorală.

Suspendarea înseamnă respingerea succesiunii?

Nu. Suspendarea nu înseamnă că drepturile succesorale au fost pierdute sau că procedura nu mai poate fi continuată.

Dosarul poate fi repus pe rol după încetarea cauzei care a determinat suspendarea, de exemplu:

• după soluționarea definitivă a procesului;
• după clarificarea neînțelegerii dintre moștenitori;
• după obținerea actelor necesare;
• după soluționarea amiabilă a diferendului;
• după îndeplinirea măsurilor indicate în încheiere.

Ce se întâmplă după hotărârea instanței?

Dacă procedura a fost suspendată deoarece moștenitorii își contestau drepturile sau pentru că a fost sesizată instanța, certificatul de moștenitor poate fi eliberat pe baza hotărârii judecătorești definitive.

Notarul va relua dosarul și va pune în aplicare constatările obligatorii ale hotărârii cu privire la moștenitori, bunuri și cote.

În ce situații este necesară instanța?

Instanța poate fi sesizată atunci când drepturile succesorale nu pot fi stabilite ori valorificate prin acord și prin procedura notarială.

Printre cele mai frecvente litigii se află:

• stabilirea calității de moștenitor;
• constatarea acceptării tacite;
• contestarea unei renunțări;
• invocarea nedemnității succesorale;
• anularea unui testament;
• constatarea autenticității testamentului olograf;
• anularea certificatului de moștenitor;
• includerea unui bun în masa succesorală;
• excluderea unui bun care nu aparținea defunctului;
• stabilirea cotelor succesorale;
• reducțiunea liberalităților excesive;
• raportul donațiilor;
• petiția de ereditate;
• partajul succesoral;
• pretențiile dintre moștenitori privind cheltuielile și bunurile.

Poate fi sesizată direct instanța?

Da. Existența procedurii notariale nu exclude dreptul persoanei interesate de a se adresa instanței pentru stabilirea drepturilor sale.

În funcție de obiectul cererii, instanța poate:

• stabili cine sunt moștenitorii;
• determina masa succesorală;
• stabili cotele;
• analiza valabilitatea testamentului;
• anula total sau parțial certificatul;
• dispune reducțiunea ori raportul;
• realiza partajul;
• obliga părțile la restituirea bunurilor sau valorilor datorate.

Este obligatorie parcurgerea notarului înaintea procesului?

Nu în toate situațiile. O persoană poate formula direct o acțiune succesorală atunci când există un litigiu care necesită intervenția instanței.

Totuși, înaintea introducerii cererii trebuie stabilite corect:

• obiectul acțiunii;
• persoanele care trebuie chemate în judecată;
• instanța competentă;
• valoarea bunurilor;
• probele necesare;
• taxa judiciară de timbru;
• legătura cu un eventual dosar notarial deja deschis.

Ce se întâmplă dacă un moștenitor ascunde bunuri?

Persoanele interesate pot solicita includerea bunurilor în masa succesorală și pot administra probe privind apartenența acestora la patrimoniul defunctului.

Pot fi utile:

• extrasele de carte funciară;
• contractele și facturile;
• documentele bancare;
• evidențele fiscale;
• actele societăților;
• interogatoriul părții;
• expertizele;
• înscrisurile obținute de la instituții;
• declarațiile martorilor, în limitele admise de lege.

Cine trebuie chemat în proces?

În litigiile care privesc stabilirea masei succesorale, cotelor sau partajului trebuie să participe toate persoanele ale căror drepturi pot fi afectate de hotărâre.

O acțiune formulată fără chemarea tuturor moștenitorilor ori titularilor interesați poate genera incidente procedurale, întârzieri și dificultăți în executarea hotărârii.

Care este termenul pentru acceptarea moștenirii?

Pentru moștenirile deschise sub actualul Cod civil, dreptul de opțiune succesorală se exercită, ca regulă, în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.

În interiorul acestui termen, persoana chemată la moștenire poate:

• accepta expres moștenirea;
• accepta tacit, prin acte care presupun însușirea calității de moștenitor;
• renunța la moștenire în forma prevăzută de lege;
• solicita inventarierea patrimoniului;
• lua măsuri urgente de conservare care nu reprezintă, prin ele însele, acceptare.

Termenul de un an privește exercitarea opțiunii succesorale. El nu reprezintă un termen în care moștenitorii sunt obligați să obțină certificatul de moștenitor și nici un termen după care procedura succesorală nu mai poate fi deschisă.

Din ce moment începe să curgă termenul?

Ca regulă, termenul începe la data decesului, deoarece acesta este momentul deschiderii moștenirii.

În anumite situații speciale, începutul termenului poate fi raportat la un alt moment prevăzut de lege, de exemplu atunci când:

• succesibilul află ulterior despre deces și despre calitatea în temeiul căreia este chemat la moștenire;
• legătura de rudenie este stabilită ulterior;
• un testament este descoperit după deschiderea moștenirii;
• vocația succesorală apare ca efect al înlăturării unei alte persoane;
• există o hotărâre declarativă de moarte;
• sunt incidente alte situații expres reglementate.

Aceste ipoteze trebuie analizate individual. Nu orice necunoaștere subiectivă a decesului conduce automat la decalarea termenului.

Ce termen se aplică succesiunilor deschise înainte de 1 octombrie 2011?

Moștenirile sunt supuse legii în vigoare la data decesului.

Pentru succesiunile deschise înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil se aplică regulile legii vechi, inclusiv termenul de șase luni pentru acceptarea succesiunii prevăzut de Codul civil din 1864.

Data deschiderii moștenirii	Termen aplicabil, ca regulă
Deces produs începând cu 1 octombrie 2011	Un an, potrivit actualului Cod civil
Deces produs înainte de 1 octombrie 2011	Șase luni, potrivit legii vechi

Ce se întâmplă dacă termenul a expirat?

După expirarea termenului, notarul verifică dacă succesibilul și-a exercitat opțiunea în timp util.

Pot exista trei situații principale:

Situație	Consecință posibilă
Există declarație de acceptare dată în termen	Acceptarea poate fi dovedită prin declarația înscrisă în registrul notarial
Au fost realizate în termen acte de acceptare tacită	Actele trebuie analizate pentru a se stabili semnificația lor succesorală
Nu există acceptare expresă sau tacită în termen	Persoana poate să nu mai poată dobândi calitatea de moștenitor

Prezentarea la notar după expirarea termenului nu reprezintă, prin ea însăși, dovada că moștenirea a fost acceptată la timp.

Poate fi repusă persoana în termen?

Posibilitatea valorificării drepturilor după expirarea termenului nu trebuie presupusă automat.

În funcție de legea aplicabilă și de situația concretă, trebuie analizate:

• momentul de la care a început să curgă termenul;
• existența unei cauze legale de suspendare;
• actele realizate înainte de expirare;
• condițiile unei eventuale acțiuni în instanță;
• probele privind împiedicarea exercitării opțiunii;
• conduita celorlalți succesibili.

O simplă neglijență, necunoașterea generală a legii sau amânarea demersurilor nu conduce automat la recunoașterea unui nou termen.

Se poate dezbate succesiunea după mai mulți ani?

Da. Procedura succesorală poate fi deschisă și finalizată după trecerea mai multor ani de la deces.

Nu există un termen general după care dreptul de a solicita dezbaterea succesiunii dispare numai din cauza trecerii timpului. Trebuie însă verificată separat acceptarea moștenirii în termenul aplicabil.

O succesiune tardivă poate presupune dificultăți suplimentare, precum:

• pierderea actelor de stare civilă sau de proprietate;
• decesul între timp al unor succesibili;
• apariția mai multor succesiuni succesive;
• modificarea situației cadastrale a imobilelor;
• lipsa martorilor care au cunoscut familia;
• înstrăinări ori acte realizate asupra bunurilor;
• dificultăți în dovedirea acceptării tacite;
• acumularea datoriilor și a obligațiilor fiscale;
• conflicte între generațiile de moștenitori.

Ce trebuie verificat într-o succesiune veche?

1. Data exactă a decesului.
2. Legea succesorală aplicabilă la acel moment.
3. Persoanele care aveau vocație succesorală la data decesului.
4. Actele de acceptare sau renunțare.
5. Faptele care pot reprezenta acceptare tacită.
6. Decesele ulterioare ale succesibililor.
7. Existența unor certificate de moștenitor anterioare.
8. Actele de proprietate și situația actuală a bunurilor.
9. Eventualele înstrăinări, ipoteci și executări silite.
10. Consecințele fiscale ale finalizării tardive.

Ce sunt succesiunile succesive?

Succesiunile succesive apar atunci când un moștenitor moare înainte de finalizarea succesiunii autorului său.

În această situație trebuie analizate distinct:

• moștenirea primului defunct;
• opțiunea succesorală a persoanei decedate ulterior;
• moștenitorii celei de-a doua persoane;
• bunurile și datoriile fiecărei succesiuni;
• cotele transmise dintr-o moștenire în alta.

Pentru efectele amânării, consultă și articolele despre termenul pentru succesiune și ce se întâmplă dacă succesiunea nu este făcută.

Se plătește impozit dacă succesiunea este finalizată după doi ani?

Termenul fiscal de doi ani este diferit de termenul de opțiune succesorală.

Dacă transmiterea prin moștenire a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor asupra imobilelor este dezbătută și finalizată în termen de doi ani de la data decesului, nu se datorează impozitul succesoral prevăzut pentru finalizarea tardivă.

Dacă procedura nu este finalizată în acest termen, poate fi datorat un impozit de 1%, calculat asupra activului net imobiliar succesoral, potrivit regulilor fiscale aplicabile.

Momentul finalizării	Consecință fiscală pentru imobile
În cel mult doi ani de la deces	Nu se datorează impozitul de 1% pentru transmiterea prin moștenire
După expirarea termenului de doi ani	Poate fi datorat impozitul de 1% asupra activului net imobiliar succesoral

Impozitul nu trebuie confundat cu onorariul notarial și nici cu celelalte costuri ale procedurii.

Impozitul se aplică și bunurilor mobile?

Regula fiscală privind impozitul de 1% pentru finalizarea după doi ani se raportează la activul net imobiliar succesoral.

Conturile bancare, autoturismele și celelalte bunuri mobile nu intră, prin ele însele, în baza acestui impozit. Ele pot influența însă onorariul și costurile generale ale procedurii.

Ce se întâmplă dacă este descoperit ulterior un alt imobil?

Dacă după finalizarea succesiunii este solicitat un certificat suplimentar pentru un imobil omis, trebuie verificat regimul fiscal aplicabil la momentul suplimentării.

Faptul că procedura inițială a fost finalizată în doi ani nu înseamnă automat că orice imobil adăugat după expirarea termenului beneficiază de același tratament fiscal.

Cât costă dezbaterea succesiunii?

Costul nu este identic în toate dosarele. El depinde de valoarea și structura masei succesorale, de numărul operațiunilor necesare și de momentul finalizării procedurii.

Principalele categorii de costuri pot include:

• onorariul notarial pentru procedura succesorală;
• taxele și costurile verificărilor în registre;
• extrasele de carte funciară;
• certificatele și documentele fiscale;
• documentațiile cadastrale;
• evaluările necesare;
• duplicatele actelor pierdute;
• traducerile autorizate și legalizarea acestora;
• apostilarea sau supralegalizarea documentelor străine;
• inventarierea bunurilor;
• certificatul suplimentar;
• partajul voluntar;
• impozitul aplicabil succesiunilor imobiliare finalizate după doi ani;
• cheltuielile unui eventual proces.

Cum se calculează onorariul notarial?

Onorariul minimal pentru procedura succesorală se stabilește gradual, în raport cu valoarea masei succesorale și cu normele privind onorariile notariale.

Pentru calcul pot fi relevante:

• valoarea bunurilor mobile;
• valoarea imobilelor;
• pasivul succesoral recunoscut;
• numărul operațiunilor notariale;
• necesitatea lichidării regimului matrimonial;
• existența unui testament;
• eliberarea unor certificate suplimentare;
• realizarea partajului în același dosar.

Onorariul exact trebuie solicitat biroului notarial după prezentarea listei bunurilor și a valorilor acestora.

Numărul moștenitorilor influențează costul?

Numărul moștenitorilor poate influența complexitatea procedurii, citările, numărul documentelor și eventualele procuri, dar valoarea patrimoniului rămâne un element principal în calcularea onorariului succesoral.

Partajul este inclus automat în costul succesiunii?

Nu. Stabilirea moștenitorilor și a cotelor este diferită de împărțirea efectivă a bunurilor.

Dacă moștenitorii solicită și partajul voluntar, pot exista onorarii și costuri suplimentare pentru:

• evaluarea bunurilor;
• formarea loturilor;
• calcularea și plata sultelor;
• autentificarea actului de partaj;
• înscrierile în cartea funciară;
• actualizarea situației fiscale.

Cine plătește costurile?

Moștenitorii pot conveni modalitatea în care suportă cheltuielile procedurii.

În practică, acestea pot fi:

• plătite de toți proporțional cu drepturile succesorale;
• avansate de persoana care a deschis dosarul;
• suportate potrivit unei înțelegeri între moștenitori;
• luate în calcul la un partaj ulterior.

Faptul că o singură persoană achită inițial onorariul nu îi mărește automat cota succesorală. Aceasta poate avea însă o pretenție privind recuperarea părții de cheltuieli suportate pentru ceilalți, în funcție de împrejurări.

Pentru o analiză separată, consultă articolul despre costurile succesiunii.

Cât durează dezbaterea succesiunii?

Nu există o durată unică aplicabilă tuturor procedurilor succesorale.

O succesiune simplă poate fi finalizată într-un interval relativ scurt dacă:

• toți moștenitorii sunt identificați;
• citarea este îndeplinită;
• actele de stare civilă sunt complete;
• bunurile sunt dovedite;
• nu există testament contestat;
• acceptarea moștenirii este clară;
• nu există neînțelegeri;
• certificatele fiscale și extrasele sunt obținute la timp.

Procedura poate dura mai mult dacă sunt necesare:

• citări în străinătate;
• procuri și traduceri;
• duplicate ale actelor;
• documentații cadastrale;
• clarificarea unor bunuri neintabulate;
• expertize privind un testament;
• identificarea conturilor și datoriilor;
• dezbaterea unor succesiuni succesive;
• inventarierea ori lichidarea pasivului;
• soluționarea unui proces.

Trebuie așteptată expirarea termenului de un an?

Nu în toate situațiile. Procedura poate fi finalizată înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală dacă este neîndoielnic că nu mai există alte persoane îndreptățite la moștenire și sunt îndeplinite condițiile legale.

Existența unui testament poate permite, de asemenea, finalizarea procedurii fără a aștepta expirarea termenului, dacă testamentul îndeplinește condițiile legale și nu afectează nelegal drepturile moștenitorilor rezervatari ori există acordul acestora.

Cât durează dacă există un proces?

Dacă procedura este suspendată și părțile se adresează instanței, durata depinde de:

• obiectul cererii;
• numărul părților;
• dificultatea citării;
• necesitatea expertizelor;
• numărul bunurilor;
• probele administrate;
• exercitarea căilor de atac;
• încărcătura instanței.

După rămânerea definitivă a hotărârii, dosarul notarial poate fi reluat pentru eliberarea certificatului corespunzător.

Cât durează lichidarea pasivului succesoral?

Dacă este folosită procedura specială de lichidare a pasivului succesoral, aceasta nu poate depăși, ca regulă, un an calendaristic. Durata poate fi prelungită prin acordul tuturor moștenitorilor.

Această procedură este distinctă de simpla identificare și consemnare a datoriilor în certificatul de moștenitor.

Pentru factorii care influențează durata, consultă articolul despre cât durează o succesiune.

Ce situații speciale pot apărea în dezbaterea succesiunii?

Moștenitor minor

Dacă printre moștenitori se află un minor, acesta participă prin reprezentantul său legal, cu respectarea regulilor privind capacitatea și protecția intereselor sale.

Pot fi necesare:

• certificatul de naștere;
• actele reprezentantului legal;
• hotărârea privind autoritatea părintească sau tutela;
• numirea unui curator special, dacă există conflict de interese;
• autorizarea instanței de tutelă pentru anumite acte de dispoziție ori partaj.

Conflictul de interese poate apărea dacă părintele și copilul sunt moștenitori, iar împărțirea propusă avantajează părintele în detrimentul minorului.

Moștenitor aflat în străinătate

Persoana nu este obligată în toate cazurile să vină în România. Ea poate fi reprezentată prin procură autentică specială care descrie suficient atribuțiile mandatarului.

În funcție de operațiunile dorite, procura poate trebui să permită:

• participarea la procedură;
• acceptarea moștenirii;
• formularea declarațiilor;
• recunoașterea masei succesorale;
• semnarea încheierii finale;
• ridicarea certificatului;
• încheierea partajului;
• plata sau încasarea unei sulte.

Bunuri aflate în străinătate

Dacă patrimoniul cuprinde bunuri în alt stat, trebuie analizate:

• reședința obișnuită a defunctului;
• legea aplicabilă moștenirii;
• competența autorităților române și străine;
• eventuala alegere a legii prin testament;
• certificatul european de moștenitor;
• recunoașterea certificatului sau hotărârii în statul unde se află bunul;
• regulile locale de publicitate și fiscalitate.

Persoană dispărută sau declarată moartă

Dacă decesul este stabilit prin hotărâre declarativă de moarte, data deschiderii moștenirii și termenele succesorale trebuie determinate în raport cu hotărârea și cu regulile speciale aplicabile.

Dacă persoana reapare sau hotărârea este anulată, pot apărea consecințe asupra certificatelor și actelor încheiate între timp.

Moștenitor cu domiciliul necunoscut

Persoana trebuie identificată și citată prin formele legale. Faptul că rudele nu cunosc adresa actuală nu justifică omiterea sa.

Notarul poate utiliza forme speciale de citare, inclusiv afișarea și publicarea, în condițiile prevăzute de lege.

Bunuri fără acte de proprietate

Notarul nu poate include un bun numai pe baza susținerilor familiei.

Pot fi necesare:

• duplicate ale actelor;
• documente din arhive;
• titluri emise de autorități;
• documentație cadastrală;
• rectificări de carte funciară;
• hotărâri judecătorești;
• clarificarea succesiunilor anterioare.

Nu există bunuri cunoscute

Dacă notarul constată că masa succesorală nu cuprinde bunuri, procedura poate fi închisă și clasată ca rămasă fără obiect.

Dacă ulterior este identificat un bun, persoanele interesate pot solicita deschiderea sau reluarea demersurilor succesorale, cu prezentarea dovezilor necesare.

Nu există moștenitori

Dacă nu sunt identificați moștenitori legali sau testamentari care să culeagă moștenirea, poate fi constatată vacanța succesorală.

Vacanța nu rezultă numai din lipsa de participare a rudelor cunoscute. Trebuie verificate existența succesibililor, citarea acestora și exercitarea opțiunii succesorale.

Un moștenitor folosește singur bunurile

Folosirea exclusivă a unui bun succesoral nu îl transformă automat pe moștenitor în proprietar exclusiv.

În funcție de situație, ceilalți coproprietari pot solicita:

• accesul la bun;
• stabilirea modului de folosință;
• despăgubiri pentru lipsa de folosință;
• conservarea bunului;
• inventarierea;
• partajul succesoral.

Un moștenitor a plătit singur impozitele și cheltuielile

Plata taxelor, reparațiilor sau cheltuielilor de conservare nu mărește automat cota succesorală.

Persoana poate însă invoca, în funcție de natura și dovada plăților, o creanță față de masa succesorală sau față de ceilalți coproprietari.

Trebuie păstrate:

• facturile;
• chitanțele;
• ordinele de plată;
• contractele;
• dovezile privind necesitatea lucrărilor;
• corespondența cu ceilalți moștenitori.

Exemple practice privind dezbaterea succesiunii

Greșeli frecvente în dezbaterea succesiunii

• presupunerea că bunurile se împart automat la data decesului;
• confundarea deschiderii moștenirii cu deschiderea dosarului notarial;
• alegerea unui notar fără verificarea competenței teritoriale;
• omiterea unor copii, nepoți sau rude aflate în străinătate;
• presupunerea că absența de la notar echivalează cu renunțarea;
• confundarea termenului de acceptare cu termenul pentru finalizarea procedurii;
• aplicarea automată a termenului de un an unei succesiuni deschise înainte de 1 octombrie 2011;
• prezentarea unor martori care nu cunosc structura familiei;
• folosirea declarațiilor martorilor în locul actelor de proprietate;
• neidentificarea bunurilor comune ale soților;
• includerea întregului bun comun în masa succesorală;
• omiterea conturilor bancare, participațiilor și creanțelor;
• ignorarea creditelor, ipotecilor și executărilor silite;
• semnarea unor declarații fără înțelegerea efectelor acceptării sau renunțării;
• formularea unei „renunțări în favoarea” unei persoane fără analiza naturii juridice a operațiunii;
• presupunerea că testamentul înlătură întotdeauna descendenții sau soțul supraviețuitor;
• ignorarea rezervei succesorale;
• confundarea certificatului de moștenitor cu partajul bunurilor;
• presupunerea că plata impozitelor mărește cota moștenitorului;
• înstrăinarea sau folosirea exclusivă a bunurilor înainte de clarificarea drepturilor;
• amânarea procedurii până când actele devin dificil de obținut;
• omiterea unei succesiuni anterioare nedezbătute;
• începerea unui proces fără identificarea tuturor persoanelor interesate;
• formularea unei cereri în instanță fără stabilirea exactă a obiectului și a probelor.

Checklist pentru pregătirea dezbaterii succesiunii

Informații despre persoana decedată

• Certificatul de deces.
• Data exactă a decesului.
• Ultimul domiciliu.
• Starea civilă.
• Regimul matrimonial.
• Eventualele schimbări de nume.
• Existența unor decese anterioare în familie.

Identificarea moștenitorilor

• Soțul supraviețuitor.
• Copiii și descendenții acestora.
• Părinții defunctului.
• Frații, surorile și descendenții lor.
• Celelalte rude care pot avea vocație succesorală.
• Persoanele desemnate prin testament.
• Adresele și datele de contact cunoscute.
• Moștenitorii aflați în străinătate.
• Moștenitorii minori sau aflați sub măsuri de ocrotire.

Acte de stare civilă

• Certificatele de naștere.
• Certificatele de căsătorie.
• Hotărârile sau certificatele de divorț.
• Certificatele de deces ale rudelor intermediare.
• Actele privind adopția.
• Documentele privind schimbarea numelui.
• Traducerile și formalitățile pentru actele străine.

Opțiunea succesorală

• Declarațiile de acceptare.
• Declarațiile de renunțare.
• Actele care pot reprezenta acceptare tacită.
• Data realizării fiecărui act.
• Cererile de inventariere.
• Actele de conservare și administrare provizorie.
• Legea aplicabilă în raport cu data decesului.

Testamentul și liberalitățile

• Testamentul în original.
• Datele testamentului autentic.
• Testamentele succesive.
• Eventualele acte de revocare.
• Contractele de donație.
• Donațiile indirecte invocate de moștenitori.
• Moștenitorii rezervatari.
• Posibila încălcare a rezervei succesorale.

Bunurile imobile

• Contractele de vânzare-cumpărare.
• Contractele de donație.
• Titlurile de proprietate.
• Certificatele de moștenitor anterioare.
• Hotărârile judecătorești.
• Actele de partaj.
• Documentațiile cadastrale.
• Numerele cadastrale și de carte funciară.
• Certificatele fiscale.
• Informațiile despre ipoteci, sechestre și litigii.

Bunurile mobile și celelalte drepturi

• Conturile și depozitele bancare.
• Autoturismele.
• Investițiile și titlurile de stat.
• Părțile sociale și acțiunile.
• Creanțele față de alte persoane.
• Drepturile de autor patrimoniale.
• Despăgubirile și sumele neachitate.
• Bunurile de valoare.
• Bunurile aflate în străinătate.

Datoriile și cheltuielile

• Contractele de credit.
• Soldurile comunicate de creditori.
• Polițele de asigurare aferente creditelor.
• Ipotecile și garanțiile.
• Actele de executare silită.
• Datoriile fiscale.
• Facturile restante.
• Cheltuielile de înmormântare.
• Cheltuielile de conservare a bunurilor.
• Procesele și obligațiile patrimoniale în curs.

Participarea la procedură

• Actele de identitate ale moștenitorilor.
• Procurile autentice speciale.
• Formalitățile pentru procurile străine.
• Actele reprezentanților legali.
• Eventuala necesitate a unui curator special.
• Datele și actele de identitate ale martorilor.
• Poziția moștenitorilor asupra masei succesorale.
• Opțiunea privind un eventual partaj voluntar.

Înainte de semnarea actelor finale

• Verifică dacă au fost incluși toți moștenitorii.
• Verifică numele și datele de identificare.
• Verifică fiecare bun și cota defunctului.
• Verifică datoriile consemnate.
• Verifică temeiul și calculul cotelor succesorale.
• Diferențiază certificatul de moștenitor de partaj.
• Verifică efectele fiscale.
• Nu semna un partaj fără evaluarea bunurilor și a sultei.
• Solicită clarificarea oricărei neconcordanțe înainte de finalizare.

Întrebări frecvente despre dezbaterea succesiunii

Ce înseamnă dezbaterea succesiunii?

Este procedura prin care se stabilesc moștenitorii, acceptarea sau renunțarea la moștenire, bunurile și datoriile defunctului, precum și cotele care revin fiecărei persoane.

Când se deschide moștenirea?

Moștenirea se deschide la data decesului. Dosarul notarial poate fi deschis ulterior, dar legea aplicabilă și persoanele chemate la moștenire se determină în raport cu momentul decesului.

Unde se dezbate succesiunea?

Procedura notarială este de competența unui notar din circumscripția teritorială a tribunalului în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu.

Poate fi ales orice notar din țară?

Nu. Alegerea se face dintre notarii competenți teritorial. Domiciliul moștenitorilor nu permite mutarea procedurii într-o altă circumscripție.

Cine poate solicita deschiderea succesiunii?

Procedura poate fi solicitată de un succesibil, un legatar, un creditor sau o altă persoană care justifică un interes legitim.

Trebuie să fie de acord toți moștenitorii pentru deschiderea dosarului?

Nu. Cererea poate fi formulată de o singură persoană interesată. Ceilalți succesibili trebuie însă identificați și citați.

Se poate finaliza succesiunea dacă un moștenitor nu se prezintă?

Depinde de citare, de exercitarea opțiunii succesorale și de existența unei opoziții sau a unui litigiu. Absența fizică nu înseamnă automat renunțare ori acord.

Poate participa moștenitorul prin procură?

Da. Procura trebuie să fie autentică și să cuprindă puterile necesare actelor care urmează să fie îndeplinite. Pentru documentele străine pot fi necesare apostila, supralegalizarea și traducerea.

Sunt necesari martori?

În procedura succesorală notarială se administrează declarațiile a cel puțin doi martori care au cunoscut defunctul și situația familială a acestuia.

Pot martorii înlocui actele de proprietate?

Nu. Martorii pot confirma împrejurări familiale și de fapt, dar includerea bunurilor presupune dovedirea dreptului defunctului prin actele și evidențele corespunzătoare.

Ce bunuri intră în masa succesorală?

În masă pot intra imobile, conturi, autoturisme, investiții, participații în societăți, creanțe și alte drepturi patrimoniale transmisibile care aparțineau defunctului.

Datoriile intră în succesiune?

Da, obligațiile patrimoniale transmisibile formează pasivul succesoral. Trebuie verificate creditele, ipotecile, obligațiile fiscale și eventualele executări silite.

Creditele dispar la deces?

Nu automat. Trebuie analizate soldul, garanțiile, existența unei asigurări și condițiile în care obligația se transmite sau este acoperită.

Ce se întâmplă cu bunurile comune ale soților?

Mai întâi se separă partea proprie a soțului supraviețuitor. Numai partea care aparținea defunctului intră în masa succesorală.

Faptul că imobilul este numai pe numele defunctului înseamnă că era bun propriu?

Nu în orice situație. Caracterul bunului depinde de momentul și modalitatea dobândirii, sursa fondurilor și regimul matrimonial.

Testamentul îi exclude automat pe copii?

Nu. Trebuie analizată rezerva succesorală. Descendenții și ceilalți moștenitori rezervatari păstrează protecția prevăzută de lege.

Ce se întâmplă dacă testamentul este contestat?

Dacă diferendul privește autenticitatea, forma, discernământul sau efectele testamentului, procedura poate fi suspendată, iar problema poate fi soluționată de instanță.

Care este termenul pentru acceptarea moștenirii?

Pentru succesiunile deschise începând cu 1 octombrie 2011, termenul este, ca regulă, de un an. Pentru decesele anterioare trebuie verificată legea veche și termenul aplicabil la data deschiderii moștenirii.

Succesiunea trebuie finalizată într-un an?

Nu. Termenul de un an privește opțiunea succesorală, nu obligația de a obține certificatul de moștenitor în același interval.

Se poate face succesiunea după zece sau douăzeci de ani?

Da, însă trebuie verificat dacă moștenirea a fost acceptată în termenul aplicabil și pot apărea dificultăți legate de acte, succesiuni succesive și situația bunurilor.

Se plătește impozit după doi ani?

Pentru imobile poate deveni aplicabil impozitul de 1% dacă procedura succesorală este finalizată după expirarea termenului fiscal de doi ani de la deces.

Ce stabilește certificatul de moștenitor?

Certificatul constată calitatea moștenitorilor, masa succesorală și cotele care le revin asupra bunurilor menționate.

Certificatul împarte automat bunurile?

Nu. Dacă sunt mai mulți moștenitori, aceștia pot rămâne coproprietari în cotele stabilite. Atribuirea individuală a bunurilor presupune partaj.

Ce se întâmplă dacă este descoperit ulterior un bun?

Procedura poate fi reluată pentru completarea masei succesorale și eliberarea unui certificat de moștenitor suplimentar.

Poate fi anulat certificatul de moștenitor?

Da. Persoana care se consideră vătămată poate solicita instanței anularea totală sau parțială și stabilirea drepturilor succesorale corecte.

Când suspendă notarul procedura?

Suspendarea poate interveni atunci când moștenitorii își contestă calitatea, nu se înțeleg asupra masei sau cotelor, au sesizat instanța ori există un alt impediment prevăzut de lege.

Se poate merge direct în instanță?

Da, atunci când există un litigiu succesoral care trebuie tranșat de judecător. Înainte de proces trebuie stabilite obiectul cererii, persoanele chemate în judecată și probele necesare.

Este obligatoriu partajul?

Nu este obligatoriu să fie realizat imediat. Moștenitorii pot rămâne în coproprietate, dar oricare dintre ei poate solicita ulterior încetarea indiviziunii.

Un moștenitor poate vinde singur casa?

Nu poate vinde singur întregul imobil aflat în coproprietate. Poate dispune, în principiu, numai de propria cotă, cu efectele și riscurile specifice acestei operațiuni.

Plata impozitelor mărește cota succesorală?

Nu. Plata impozitelor sau a reparațiilor nu modifică automat cota, dar poate fundamenta o creanță dacă plățile sunt necesare și dovedite.

Cât durează dezbaterea succesiunii?

Durata depinde de actele disponibile, numărul moștenitorilor, citări, bunuri, datorii și existența conflictelor. O procedură fără litigii este, de regulă, mai rapidă decât una care necesită cadastru, acte străine sau un proces.

Cât costă succesiunea?

Costurile depind de valoarea masei succesorale, natura bunurilor, verificările necesare, momentul finalizării și efectuarea unui eventual partaj.

Notă: Articolul are caracter informativ. Legea aplicabilă, moștenitorii, termenele, masa succesorală și procedura potrivită trebuie stabilite în raport cu data decesului, actele existente și situația concretă a fiecărei familii.