Executări Silite

Drept Civil · Executare silită · Contestație

Executare silită în Baia Mare – Avocat Bianca Verdeș

Asistență juridică în Baia Mare pentru
contestații la executare, popriri, suspendări
și protejarea drepturilor debitorilor.

Executarea silită este procedura prin care creditorul încearcă să își recupereze creanța în baza unui titlu executoriu, precum o hotărâre judecătorească, un contract de credit sau un bilet la ordin.

Dacă ai primit somație, poprire sau alte acte de executare în Baia Mare ori în județul Maramureș, Cabinet Avocat Bianca Verdeș îți poate oferi consultanță juridică pentru analizarea actelor și identificarea opțiunilor legale.

Analiza actelor de executare silită și contestație la executare

Cabinetul Avocat Bianca Verdeș oferă în Baia Mare și județul Maramureș asistență și reprezentare juridică persoanelor fizice și juridice care se confruntă cu executări silite pe care le consideră nelegale, abuzive sau disproporționate.

În multe situații, executarea silită este legată și de probleme de credite și litigii bancare sau de recuperări creanțe.

Pentru exemple concrete, poți consulta și articolele poprire explicată, poprire cont bancar și cât se poate opri din salariu prin poprire.

Când poate fi formulată contestația la executare?

Contestația la executare poate fi utilă în situații precum:

  • titlul executoriu este neclar sau nu reprezintă corect obligația de plată;
  • executarea silită a fost pornită fără îndeplinirea condițiilor legale;
  • sumele urmărite sunt mai mari decât cele datorate sau includ dobânzi și penalități nejustificate;
  • au fost urmărite bunuri exceptate de la executare sau executarea afectează în mod excesiv drepturile debitorului;
  • unele acte de executare au fost efectuate cu încălcarea procedurii (popriri, sechestre, vânzări la licitație etc.);
  • intervine prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Pentru anumite spețe, poate fi necesară și analiza unor aspecte de drept civil, mai ales atunci când sunt contestate clauze contractuale, sume datorate sau efectele unor acte juridice.

Dacă executarea are la bază un credit sau un IFN, vezi și clauze abuzive în contractele IFN, cesiune de creanță și drepturile debitorului și credite IFN și executare silită.

Ce presupune analiza juridică în procedura de executare silită?

  • Analiza titlului executoriu și a actelor de executare comunicate de executorul judecătoresc;
  • Evaluarea argumentelor juridice și a riscurilor unei contestații la executare;
  • Redactarea contestației la executare și formularea cererilor incidente (suspendare executare, anulare acte etc.);
  • Reprezentarea în fața instanței de judecată în cadrul dosarului de executare;
  • Negocieri cu creditorul pentru reeșalonarea datoriilor sau soluționarea amiabilă a litigiului;
  • Informarea clientului cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are în procedura de executare.

În funcție de situație, pot fi utile și articolele ordonanță de plată și cerere cu valoare redusă.

Termenul pentru formularea contestației

Termenul general pentru formularea contestației la executare este, de regulă, unul scurt (de exemplu, 15 zile de la data la care ați luat cunoștință de actul de executare contestat). De aceea, este important să acționați rapid după primirea somațiilor, popririlor sau altor acte de executare.

În funcție de actele primite, poate fi necesară formularea unei contestații la executare, a unei cereri de suspendare a executării silite sau analiza unei posibile prescripții a executării silite.

Dacă ai primit acte de executare silită sau ți-a fost instituită poprirea, este important să verifici rapid termenele, actele comunicate și opțiunile procedurale disponibile.

Poți citi și ghidurile utile: poprire explicată, poprire cont bancar și cât se poate opri din salariu prin poprire.

Servicii conexe

Pe lângă domeniile de mai sus, oferim și o serie de servicii juridice conexe utile în practică:

În funcție de situație, pot fi utile și servicii de litigii bancare sau recuperări creanțe, mai ales atunci când executarea silită are la bază datorii contractuale.

Nu știi sigur în ce domeniu se încadrează problema ta?

Mă poți contacta pentru o consultație inițială, iar împreună vom încadra corect situația juridică și vom stabili pașii de urmat.