Răspuns rapid

Dacă o firmă nu îți achită facturile la scadență, este important să verifici mai întâi toate documentele care dovedesc existența creanței: contractul, comenzile, facturile, documentele de livrare, procesele-verbale de recepție și corespondența comercială. În funcție de situație, creanța poate fi recuperată prin notificare de plată, ordonanță de plată, cerere cu valoare redusă, acțiune în instanță sau executare silită.

Întârzierea plății unei facturi nu reprezintă doar o problemă contabilă. Pentru multe societăți comerciale, creanțele restante afectează direct lichiditățile, investițiile și desfășurarea activității curente.

În practică, numeroase litigii comerciale între firme pornesc de la facturi emise pentru bunuri livrate sau servicii prestate care nu mai sunt achitate la termen. Uneori debitorul solicită amânări succesive, alteori contestă raportul contractual abia după scadență, iar în anumite situații întrerupe complet comunicarea.

Din acest motiv, este important ca fiecare caz să fie analizat încă din faza inițială, pentru alegerea procedurii juridice potrivite și pentru conservarea probelor necesare recuperării creanței.

Important: recuperarea unei creanțe comerciale începe cu analiza documentelor. Cu cât creditorul reacționează mai rapid și își organizează mai bine probele, cu atât cresc șansele unei recuperări eficiente.

Ce înseamnă facturile neplătite între firme?

Facturile neplătite între firme reprezintă creanțe rezultate din raporturi comerciale în care o societate și-a executat obligațiile, însă cealaltă parte nu și-a îndeplinit obligația de plată la termen.

Creanța poate avea ca obiect:

  • contravaloarea bunurilor livrate;
  • servicii prestate;
  • lucrări executate;
  • chirii comerciale;
  • onorarii profesionale;
  • alte obligații bănești asumate prin contract.

În practică, simpla existență a unei facturi nu este întotdeauna suficientă pentru admiterea unei cereri în instanță. Instanța va analiza întregul raport juridic dintre părți și toate înscrisurile relevante.

Pentru informații generale privind recuperarea creanțelor comerciale, vezi și pagina dedicată recuperării creanțelor.

Baza legală

Recuperarea creanțelor dintre profesioniști este analizată în principal prin raportare la:

  • Codul civil;
  • Codul de procedură civilă;
  • Legea nr. 72/2013 privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată rezultate din contracte încheiate între profesioniști;
  • contractul încheiat între părți;
  • condițiile generale acceptate de părți.

Legea nr. 72/2013 stabilește reguli importante privind întârzierea la plată, dobânzile penalizatoare și alte drepturi ale creditorilor în raporturile dintre profesioniști.

Ce trebuie verificat înainte de orice demers?

Înainte de transmiterea unei notificări sau introducerea unei acțiuni în instanță, este recomandată verificarea tuturor documentelor relevante.

  • contractul sau comanda acceptată;
  • facturile fiscale;
  • documentele de livrare;
  • procesele-verbale de recepție;
  • corespondența comercială;
  • confirmările de sold;
  • ordinele de plată și eventualele plăți parțiale;
  • clauzele privind penalitățile și dobânzile;
  • termenul de scadență.

În practică, chiar și în lipsa unui contract formal, creanța poate fi dovedită prin ansamblul documentelor comerciale: comenzi, e-mailuri, avize de însoțire, procese-verbale de recepție sau alte înscrisuri care demonstrează executarea obligațiilor.

Notificarea de plată

În multe situații, notificarea de plată reprezintă primul pas înainte de inițierea unui litigiu.

Notificarea poate avea rolul de a solicita oficial plata, de a preciza cuantumul creanței, de a oferi posibilitatea executării voluntare și, după caz, de a pune debitorul în întârziere. În anumite situații prevăzute de lege sau de contract, debitorul poate fi de drept în întârziere.

Pentru folosirea procedurii ordonanței de plată trebuie respectată somația prealabilă prevăzută de Codul de procedură civilă. Aceasta se comunică prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, acordând debitorului un termen de 15 zile pentru plată.

O notificare bine redactată ar trebui să cuprindă:

  • identificarea părților;
  • facturile restante;
  • valoarea debitului;
  • penalitățile și dobânzile solicitate;
  • termenul acordat pentru plată;
  • modalitatea de transmitere și dovada comunicării;
  • menționarea eventualelor demersuri judiciare care pot urma.

Transmiterea notificării nu garantează recuperarea creanței, însă poate constitui un pas important atât din perspectivă juridică, cât și probatorie.

Ce procedură poți folosi pentru recuperarea facturilor?

Nu toate creanțele comerciale se recuperează prin aceeași procedură. Alegerea variantei potrivite depinde de documentele existente, de poziția debitorului și de complexitatea raportului juridic.

În practică, înainte de introducerea unei acțiuni este utilă evaluarea următoarelor aspecte:

  • Notificarea de plată.
    Poate fi folosită atunci când există posibilitatea unei plăți voluntare sau trebuie îndeplinite formalități prealabile.
  • Ordonanța de plată.
    Poate fi analizată pentru creanțe certe, lichide și exigibile, constând în plata unei sume de bani și dovedite prin înscrisuri.
  • Cererea cu valoare redusă.
    Poate fi analizată dacă pretenția se încadrează în plafonul legal și sunt îndeplinite condițiile procedurii simplificate.
  • Acțiunea de drept comun.
    Poate deveni necesară atunci când raportul juridic este contestat sau trebuie administrate probe complexe.
  • Executarea silită.
    Poate fi începută după obținerea unui titlu executoriu, dacă debitorul nu plătește voluntar.
Procedură Când poate fi potrivită
Notificare de plată Primul demers atunci când există posibilitatea unei plăți voluntare.
Ordonanță de plată Pentru creanțe certe, lichide și exigibile dovedite prin înscrisuri.
Cerere cu valoare redusă Pentru creanțele care îndeplinesc condițiile procedurii simplificate.
Acțiune de drept comun Când există apărări complexe sau sunt necesare probe suplimentare.
Executare silită După obținerea unui titlu executoriu, dacă plata nu este făcută voluntar.

Alegerea procedurii influențează durata procesului, costurile și șansele unei recuperări rapide. De aceea, analiza juridică trebuie făcută înainte de introducerea cererii în instanță.

Ordonanța de plată

Ordonanța de plată este o procedură specială care poate fi folosită pentru anumite creanțe certe, lichide și exigibile, constând în obligația de plată a unei sume de bani și rezultate dintr-un contract civil constatat printr-un înscris.

Instanța verifică documentele, condițiile creanței și apărările formulate de debitor. Dacă soluționarea fondului presupune administrarea unor probe incompatibile cu procedura specială, creditorul poate fi nevoit să își valorifice pretențiile printr-o acțiune de drept comun.

Pentru explicații detaliate vezi articolul despre ordonanța de plată.

Contestarea creanței de către debitor nu exclude automat ordonanța de plată. Contează dacă apărările pot fi soluționate pe baza înscrisurilor și explicațiilor părților în cadrul procedurii speciale.