Acțiunea civilă – condiții, cererea de chemare în judecată și desfășurarea procesului

Ce este acțiunea civilă?

Acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care o persoană solicită instanței protejarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Prin intermediul ei pot fi solicitate:

• plata unei sume de bani;
• restituirea unui bun;
• executarea unei obligații contractuale;
• încetarea unei conduite nelegale;
• rezilierea sau rezoluțiunea unui contract;
• repararea unui prejudiciu material ori moral;
• constatarea existenței sau inexistenței unui drept;
• partajul bunurilor;
• anularea ori desființarea unui act juridic;
• stabilirea sau modificarea unui raport juridic.

Acțiunea civilă nu se confundă cu dreptul pretins. O persoană poate avea posibilitatea procedurală de a sesiza instanța, dar instanța poate constata după administrarea probelor că dreptul material invocat nu există.

Care este diferența dintre acțiune, cerere și proces?

Noțiune	Semnificație
Acțiunea civilă	Ansamblul mijloacelor prin care se urmărește protejarea dreptului
Cererea de chemare în judecată	Actul procedural concret prin care instanța este sesizată
Procesul civil	Procedura desfășurată după înregistrarea cererii
Pretenția	Rezultatul concret solicitat instanței
Capătul de cerere	Fiecare solicitare distinctă formulată împotriva pârâtului

Procesul începe prin înregistrarea cererii de chemare în judecată. Persoana care formulează cererea este reclamantul, iar persoana chemată în judecată este pârâtul.

Care sunt condițiile de exercitare a acțiunii civile?

Orice cerere trebuie să îndeplinească patru condiții:

1. Autorul are capacitate procesuală.
2. Autorul și persoana chemată în judecată au calitate procesuală.
3. Este formulată o pretenție.
4. Este justificat un interes.

Aceste condiții sunt diferite de temeinicia pe fond a pretenției.

O cerere poate fi respinsă fără analizarea integrală a fondului dacă, de exemplu:

• a fost introdusă de o persoană fără capacitate procesuală;
• a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală;
• nu există un folos practic urmărit;
• cererea este prematură;
• calea procedurală aleasă este inadmisibilă.

Ce este capacitatea procesuală?

Capacitatea procesuală privește aptitudinea unei persoane de a fi parte și de a exercita personal drepturile procedurale.

Trebuie diferențiate:

• capacitatea procesuală de folosință, adică posibilitatea de a avea drepturi și obligații în proces;
• capacitatea procesuală de exercițiu, adică posibilitatea de a exercita personal aceste drepturi.

Minorii, persoanele supuse unor măsuri de ocrotire și persoanele juridice participă în proces prin reprezentanții prevăzuți de lege.

În cazul unei societăți trebuie verificat dacă:

• societatea mai există juridic;
• nu a fost radiată;
• persoana care semnează este reprezentantul legal;
• există o procedură de insolvență;
• dreptul de reprezentare aparține administratorului sau practicianului în insolvență.

Ce este calitatea procesuală?

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părțile procesului și persoanele care, potrivit raportului juridic afirmat, sunt titularele dreptului și obligației.

Calitatea procesuală activă aparține, ca regulă, persoanei care pretinde că este titularul dreptului.

Calitatea procesuală pasivă aparține persoanei despre care se afirmă că are obligația corelativă.

Exemple de probleme privind calitatea procesuală:

• chemarea administratorului pentru o datorie care aparține numai societății;
• chemarea unei sucursale fără personalitate juridică în locul societății;
• chemarea unui moștenitor înainte de clarificarea transmiterii obligației;
• formularea acțiunii de către un asociat pentru un prejudiciu produs societății;
• solicitarea unei despăgubiri de la o persoană care nu a participat la faptă.

Ce înseamnă formularea unei pretenții?

Reclamantul trebuie să arate concret ce solicită instanței.

Pretenția trebuie să fie:

• determinată sau determinabilă;
• posibilă;
• licită;
• formulată clar;
• susținută prin împrejurări de fapt;
• corespunzătoare procedurii alese.

Formularea „solicit să mi se facă dreptate” nu reprezintă un obiect suficient.

Un obiect concret poate fi:

• obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei;
• restituirea unui autoturism identificat;
• rezilierea unui contract determinat;
• constatarea dreptului de proprietate;
• obligarea la repararea unei lucrări;
• plata daunelor materiale și morale.

Ce este interesul de a acționa?

Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea cererii.

Ca regulă, interesul trebuie să fie:

• determinat;
• legitim;
• personal;
• născut;
• actual.

Poate fi formulată și o cerere preventivă atunci când este necesară evitarea încălcării unui drept amenințat sau prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.

Interesul poate lipsi dacă:

• obligația a fost deja executată integral;
• reclamantul urmărește numai o opinie teoretică a instanței;
• cererea nu îi poate aduce niciun folos practic;
• este contestat dreptul altei persoane, fără justificarea unui interes propriu;
• măsura solicitată nu poate schimba situația juridică.

Ce tipuri de acțiuni civile există?

După scopul urmărit, cererile pot fi clasificate în:

Tip	Scop	Exemplu
Cerere în realizare	Obligarea pârâtului să dea, să facă sau să nu facă ceva	Plata unei datorii
Cerere în constatare	Constatarea existenței sau inexistenței unui drept	Constatarea inexistenței unei datorii
Cerere constitutivă	Crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic	Rezoluțiunea unui contract

O acțiune poate cuprinde mai multe capete de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile legale privind cumulul.

Ce este cererea în realizarea dreptului?

Prin cererea în realizare, reclamantul solicită obligarea pârâtului la o conduită concretă.

Poate solicita:

• plata unei sume;
• predarea unui bun;
• executarea unei lucrări;
• încetarea unei activități;
• eliberarea unui spațiu;
• respectarea unei obligații contractuale;
• repararea unui prejudiciu.

Hotărârea obținută poate fi pusă în executare silită dacă obligația nu este îndeplinită voluntar.

Ce este cererea în constatare?

Persoana interesată poate solicita instanței să constate existența sau inexistența unui drept.

Cererea în constatare are caracter subsidiar. Ea nu este admisibilă dacă reclamantul poate solicita direct realizarea dreptului pe o altă cale prevăzută de lege.

Exemplu:

• dacă reclamantul poate cere direct plata datoriei, nu ar trebui să solicite numai constatarea existenței creanței;
• dacă are nevoie să clarifice inexistența unui drept pretins împotriva sa, cererea în constatare poate fi analizată;
• dacă o lege specială permite expres constatarea, se aplică regula specială.

Cererea trebuie să privească un drept, nu numai existența unei situații de fapt.

Ce este cererea constitutivă?

Cererea constitutivă urmărește schimbarea unei situații juridice prin hotărârea instanței.

Exemple:

• rezoluțiunea unui contract;
• anularea unui act juridic;
• partajul bunurilor;
• divorțul;
• excluderea unui asociat;
• stabilirea unei servituți în condițiile legii;
• alte situații în care hotărârea produce ori modifică raportul juridic.

Efectele pot apărea de la data stabilită de lege, de contract sau de instanță.

Este întotdeauna necesară acțiunea de drept comun?

Nu. În funcție de natura pretenției, poate exista o procedură specială mai rapidă sau mai puțin costisitoare.

Procedură	Când poate fi analizată
Ordonanța de plată	Creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un contract ori alt înscris
Cererea cu valoare redusă	Pretenții bănești aflate în limita valorică prevăzută de lege
Acțiunea de drept comun	Litigii care necesită probe complexe sau nu îndeplinesc condițiile procedurilor speciale
Partajul judiciar	Împărțirea bunurilor deținute în coproprietate
Acțiunea civilă în procesul penal	Prejudiciu produs prin infracțiunea cercetată

Pentru o creanță documentată pot fi relevante articolele despre ordonanța de plată și cererea cu valoare redusă.

Alegerea procedurii greșite poate conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă sau la folosirea unei proceduri mai lente decât era necesar.

Este necesară o procedură prealabilă?

Numai dacă legea o prevede expres.

Procedura prealabilă poate consta în:

• formularea unei reclamații;
• contestarea unui act la autoritatea emitentă;
• transmiterea unei somații;
• parcurgerea unei proceduri administrative;
• obținerea unui document notarial;
• adresarea prealabilă către o comisie ori alt organism.

Dovada îndeplinirii trebuie anexată cererii.

Medierea nu este obligatorie ca regulă generală. Părțile pot recurge voluntar la negociere sau mediere înainte ori în timpul procesului.

De ce poate fi utilă notificarea înaintea procesului?

Chiar dacă nu este întotdeauna obligatorie, notificarea poate:

• pune debitorul în întârziere;
• clarifica poziția părților;
• solicita executarea într-un termen determinat;
• fixa valoarea pretențiilor;
• permite o soluție amiabilă;
• pregăti folosirea unei proceduri speciale;
• dovedi buna-credință;
• limita cheltuielile procesului.

Notificarea trebuie să indice:

• raportul juridic;
• obligația neexecutată;
• suma sau prestația solicitată;
• termenul de executare;
• documentele relevante;
• consecințele neexecutării.

Transmiterea unei notificări nu suspendă automat prescripția.

Cum se stabilește instanța competentă material?

Competența materială stabilește dacă procesul este judecat în primă instanță de judecătorie, tribunal, curte de apel sau altă instanță.

Pentru numeroase cereri evaluabile în bani:

• judecătoria soluționează cererile de până la 200.000 lei inclusiv;
• tribunalul soluționează cererile care depășesc această valoare sau care îi sunt atribuite prin lege.

Există numeroase excepții bazate pe natura cererii.

Judecătoria soluționează, de exemplu, anumite cereri indiferent de valoare, inclusiv:

• partajele judiciare;
• unele cereri în materie succesorală;
• uzucapiunea;
• anumite cereri privind proprietatea și posesia;
• alte categorii prevăzute expres.

Tribunalul are și competență de drept comun pentru cererile care nu sunt atribuite altei instanțe.

Cum se stabilește competența teritorială?

Regula generală este sesizarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Pot exista competențe alternative ori exclusive pentru:

• locul executării unui contract;
• locul producerii unei fapte ilicite sau al prejudiciului;
• domiciliul consumatorului;
• obligațiile de întreținere;
• litigiile de muncă;
• imobile;
• succesiuni;
• societăți;
• insolvență;
• alte proceduri speciale.

Pentru cererile privind drepturi reale imobiliare, competența aparține, de regulă, instanței în circumscripția căreia este situat imobilul.

O clauză contractuală privind instanța competentă trebuie verificată din perspectiva valabilității și a regulilor de competență exclusivă.

Cum trebuie identificate părțile?

Cererea trebuie să cuprindă datele necesare identificării și comunicării actelor.

Pentru persoanele fizice pot fi necesare:

• numele și prenumele;
• domiciliul sau reședința;
• codul numeric personal, dacă este cunoscut și necesar;
• adresa pentru comunicări;
• e-mailul și numărul de telefon;
• datele reprezentantului.

Pentru persoanele juridice pot fi necesare:

• denumirea completă;
• sediul;
• codul unic de înregistrare;
• numărul din registrul comerțului sau alt registru;
• reprezentantul legal;
• datele de contact.

Reclamantului nu i se poate solicita în regularizare să furnizeze date pe care nu le deține personal și care pot fi obținute numai prin intervenția instanței.

Ce trebuie să conțină cererea de chemare în judecată?

1. Datele de identificare ale părților.
2. Datele reprezentantului și dovada mandatului.
3. Instanța sesizată.
4. Obiectul fiecărui capăt de cerere.
5. Valoarea obiectului și modul de calcul.
6. Motivele de fapt.
7. Temeiurile juridice.
8. Probele pentru fiecare pretenție.
9. Solicitarea cheltuielilor de judecată.
10. Lista înscrisurilor anexate.
11. Numărul necesar de exemplare.
12. Semnătura.

Pentru imobile trebuie indicate datele de identificare, iar în situațiile prevăzute de lege trebuie anexat extrasul de carte funciară sau certificatul corespunzător.

Cererea trebuie redactată într-o structură care permite identificarea legăturii dintre:

• fapt;
• obligația încălcată;
• prejudiciu;
• proba propusă;
• solicitarea adresată instanței.

De ce sunt importante obiectul și valoarea?

Obiectul determină limitele în care instanța poate judeca.

Valoarea poate influența:

• instanța competentă;
• taxa judiciară de timbru;
• procedura aplicabilă;
• calea de atac;
• posibilitatea folosirii unei proceduri simplificate.

Reclamantul trebuie să explice modul de calcul.

Exemplu pentru o cerere de plată:

• principal: 20.000 lei;
• dobândă calculată până la depunere;
• penalități contractuale;
• cheltuieli accesorii;
• dobândă solicitată în continuare până la plată.

Nu trebuie cumulate de două ori aceleași sume sub denumiri diferite.

Cum trebuie prezentate motivele de fapt și de drept?

Motivele de fapt trebuie prezentate cronologic și concret.

Este util ca fiecare etapă să indice:

• data;
• persoanele implicate;
• documentul relevant;
• obligația nerespectată;
• consecința produsă.

Temeiurile juridice trebuie corelate cu faptele și cu solicitările.

Instanța poate da calificarea juridică exactă faptelor, dar nu poate înlocui obiectul cererii și nici nu poate construi în locul reclamantului împrejurări care nu au fost invocate.

O cerere nu devine temeinică numai prin enumerarea unui număr mare de articole de lege.

Ce probe pot fi folosite?

Cel care face o susținere trebuie, ca regulă, să o dovedească.

Pot fi administrate:

• înscrisuri;
• martori;
• interogatoriul părții;
• expertize;
• cercetarea la fața locului;
• prezumții;
• mijloace materiale de probă;
• fotografii și înregistrări admisibile;
• date și documente electronice;
• alte probe permise de lege.

Probele trebuie propuse, ca regulă:

• de reclamant prin cererea de chemare în judecată;
• de pârât prin întâmpinare.

Pentru fiecare capăt de cerere trebuie indicată proba corespunzătoare.

Exemple:

Fapt de dovedit	Probă posibilă
Existența contractului	Contract, comandă, ofertă acceptată, corespondență
Plata efectuată	Extras bancar, chitanță, ordin de plată
Lucrare defectuoasă	Fotografii, proces-verbal, expertiză
Prejudiciu	Facturi, devize, expertiză contabilă
Comunicarea notificării	Confirmare poștală, curier, e-mail
Discuție dintre părți	Mesaje, e-mailuri, înregistrare admisibilă

Cum poate fi depusă cererea?

Cererea poate fi transmisă:

• personal, la registratura instanței;
• prin reprezentant;
• prin poștă;
• prin curier;
• prin fax;
• scanată și transmisă prin e-mail;
• ca înscris în formă electronică.

Trebuie păstrată dovada transmiterii și data depunerii.

Cererea trebuie semnată. Dacă este transmisă scanat, documentul depus trebuie să conțină semnătura corespunzătoare.

În cazul depunerii prin e-mail trebuie verificate:

• adresa oficială a instanței;
• dimensiunea fișierelor;
• lizibilitatea documentelor;
• confirmarea înregistrării;
• numărul dosarului atribuit.

Ce este regularizarea cererii?

După repartizarea dosarului, instanța verifică dacă cererea îndeplinește condițiile legale.

Pot fi solicitate completări privind:

• datele părților;
• obiectul cererii;
• valoarea și calculul;
• motivarea în fapt;
• semnătura;
• dovada reprezentării;
• numărul exemplarelor;
• înscrisurile;
• taxa judiciară de timbru.

Reclamantul trebuie să răspundă în termenul indicat, care este de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Dacă lipsurile sancționate nu sunt înlăturate, instanța poate anula cererea fără citarea pârâtului.

Împotriva încheierii de anulare poate fi formulată cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Cum se calculează taxa judiciară de timbru?

Taxa depinde de natura și valoarea cererii.

Pentru cererile evaluabile în bani, grila generală este progresivă:

Valoarea cererii	Taxa
Până la 500 lei	8%, dar nu mai puțin de 20 lei
501–5.000 lei	40 lei plus 7% din ceea ce depășește 500 lei
5.001–25.000 lei	355 lei plus 5% din ceea ce depășește 5.000 lei
25.001–50.000 lei	1.355 lei plus 3% din ceea ce depășește 25.000 lei
50.001–250.000 lei	2.105 lei plus 2% din ceea ce depășește 50.000 lei
Peste 250.000 lei	6.105 lei plus 1% din ceea ce depășește 250.000 lei

Pentru anumite cereri există taxe fixe, taxe reduse sau scutiri.

Dacă prin aceeași acțiune sunt formulate mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, taxa poate fi calculată separat pentru fiecare.

Instanța comunică suma datorată și termenul de plată. Reclamantul poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei, în termenul prevăzut de lege.

Când poate fi solicitat ajutorul public judiciar?

Persoana fizică ce nu poate suporta costurile procesului fără a pune în pericol întreținerea proprie sau a familiei poate solicita ajutor public judiciar.

Ajutorul poate consta în:

• scutirea de la plata taxei;
• reducerea taxei;
• eșalonarea sau amânarea plății;
• plata avocatului;
• plata expertului, traducătorului ori interpretului;
• plata onorariului executorului, în condițiile legii.

Criteriile pentru acordarea integrală sau în proporție de 50% sunt raportate la venitul mediu net lunar pe membru de familie și la salariul minim brut.

Ajutorul poate fi acordat și în alte situații, dacă se dovedește că valoarea costurilor limitează efectiv accesul la justiție.

Cererea trebuie însoțită de documente privind:

• veniturile familiei;
• cheltuielile periodice;
• persoanele aflate în întreținere;
• bunurile deținute;
• costurile estimate ale procesului.

Pentru procedură, consultă articolul despre ajutorul public judiciar.

Ce trebuie să facă pârâtul după primirea cererii?

Pârâtul trebuie să analizeze imediat citația, cererea și înscrisurile comunicate.

Ca regulă, întâmpinarea trebuie depusă în 25 de zile de la comunicarea cererii.

Întâmpinarea trebuie să cuprindă:

1. Datele pârâtului.
2. Excepțiile procesuale.
3. Răspunsul la fiecare pretenție.
4. Apărările de fapt și de drept.
5. Probele solicitate.
6. Înscrisurile anexate.
7. Semnătura.

Nedepunerea în termen poate conduce la decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

După comunicarea întâmpinării, reclamantul poate formula răspuns în termen de 10 zile.

Ce este cererea reconvențională?

Dacă pârâtul are propriile pretenții împotriva reclamantului, rezultate din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate formula cerere reconvențională.

Exemple:

• reclamantul cere plata prețului, iar pârâtul solicită despăgubiri pentru defectele lucrării;
• reclamantul cere restituirea bunului, iar pârâtul solicită plata investițiilor;
• un coproprietar solicită partajul, iar celălalt cere includerea unor creanțe între coproprietari.

Cererea reconvențională trebuie să îndeplinească cerințele unei cereri de chemare în judecată și se depune, ca regulă, odată cu întâmpinarea.

Nu orice apărare este o cerere reconvențională. Solicitarea respingerii acțiunii reprezintă apărare, în timp ce obligarea reclamantului la o prestație proprie reprezintă o pretenție reconvențională.

Poate reclamantul modifica acțiunea?

Reclamantul poate modifica cererea și poate propune probe noi, ca regulă, până la primul termen la care este legal citat.

Pot fi modificate:

• obiectul;
• valoarea pretențiilor;
• motivele;
• părțile, în condițiile legii;
• probele.

După acest moment, modificarea este posibilă, ca regulă, numai cu acordul expres al tuturor părților.

Nu sunt tratate ca modificări substanțiale, în condițiile legii, anumite operațiuni precum:

• îndreptarea greșelilor materiale;
• majorarea sau micșorarea cuantumului;
• solicitarea valorii bunului pierit în timpul procesului;
• înlocuirea cererii în constatare cu una în realizare sau invers, în situațiile permise.

Cum se desfășoară procesul civil?

După regularizare:

1. Cererea este comunicată pârâtului.
2. Pârâtul depune întâmpinarea.
3. Reclamantul poate răspunde la întâmpinare.
4. Instanța fixează primul termen.
5. Sunt discutate excepțiile procesuale.
6. Sunt clarificate pretențiile și apărările.
7. Sunt încuviințate probele admisibile și utile.
8. Probele sunt administrate.
9. Părțile formulează concluzii.
10. Instanța pronunță hotărârea.

Instanța poate încerca soluționarea amiabilă și poate recomanda medierea, fără a obliga părțile să încheie o înțelegere.

Durata depinde de:

• complexitatea juridică;
• numărul părților;
• numărul probelor;
• necesitatea expertizelor;
• citarea persoanelor din străinătate;
• incidentele și excepțiile;
• gradul de încărcare al instanței.

Pot fi luate măsuri înainte de finalizarea procesului?

Da, în condițiile legii.

Pot fi analizate:

• sechestrul asigurător;
• poprirea asigurătorie;
• sechestrul judiciar;
• asigurarea dovezilor;
• constatarea urgentă a unei stări de fapt;
• măsurile provizorii prevăzute de proceduri speciale.

Acestea pot fi utile dacă există riscul:

• înstrăinării bunurilor;
• golirii conturilor;
• dispariției unei probe;
• degradării unui bun;
• producerii unei pagube greu de reparat.

Măsurile au condiții proprii și pot presupune plata unei cauțiuni.

În cât timp trebuie introdusă acțiunea?

Termenul general al prescripției extinctive este de trei ani, dacă legea nu prevede un termen diferit.

Momentul de început diferă în funcție de drept:

• scadența unei datorii;
• data neexecutării contractului;
• data la care persoana a cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă;
• data încetării unei conduite;
• momentul prevăzut de o lege specială.

Există drepturi:

• supuse unor termene mai scurte;
• supuse unor termene mai lungi;
• imprescriptibile;
• supuse unor termene de decădere, care au un regim diferit.

Prescripția poate fi suspendată sau întreruptă în condițiile legii.

În procesul civil, prescripția nu trebuie confundată cu termenele procedurale pentru întâmpinare, apel sau alte acte.

Pentru analiza detaliată, consultă articolul despre prescripția extinctivă.

Ce soluții poate pronunța instanța?

Instanța poate:

• admite integral cererea;
• admite cererea numai în parte;
• respinge cererea ca neîntemeiată;
• respinge cererea pentru lipsa unei condiții procesuale;
• anula cererea;
• constata renunțarea;
• lua act de tranzacția părților;
• dispune alte soluții prevăzute de lege.

În funcție de obiect, hotărârea poate:

• obliga pârâtul la plată;
• dispune predarea unui bun;
• desființa un contract;
• constata un drept;
• împărți bunuri;
• acorda despăgubiri;
• obliga la cheltuieli de judecată.

Termenul general de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede alt termen.

Unele hotărâri sunt definitive, altele sunt supuse numai apelului, iar recursul este disponibil numai în cazurile permise de lege.

Ce cheltuieli pot fi recuperate?

Partea care câștigă poate solicita, în condițiile legii:

• taxa judiciară de timbru;
• onorariul avocatului;
• onorariul expertului;
• costurile traducerilor;
• cheltuielile martorilor;
• costurile deplasărilor necesare;
• alte cheltuieli dovedite și legate de proces.

Cheltuielile trebuie solicitate și dovedite.

Dacă cererea este admisă numai parțial, instanța poate repartiza sau compensa cheltuielile.

Refuzul nejustificat al unei soluții amiabile ori conduita procesuală pot influența analiza costurilor în situațiile prevăzute de lege.

Ce se întâmplă dacă partea obligată nu execută hotărârea?

Hotărârea poate fi pusă în executare după dobândirea caracterului executoriu.

În funcție de obligație, se poate solicita:

• poprirea conturilor;
• poprirea veniturilor;
• sechestrarea bunurilor;
• vânzarea bunurilor;
• predarea silită a unui bun;
• evacuarea;
• executarea unei obligații de a face;
• aplicarea penalităților pentru neexecutare.

Câștigarea procesului și recuperarea efectivă a creanței sunt etape diferite.

Solvabilitatea pârâtului și posibilitatea instituirii unor măsuri asigurătorii trebuie analizate încă de la început.

Pentru faza ulterioară, consultă ghidul despre executarea silită.

Exemple practice

Greșeli frecvente

• formularea unei cereri fără un obiect determinat;
• chemarea în judecată a persoanei greșite;
• confundarea persoanei fizice cu societatea sa;
• alegerea instanței numai după valoare;
• ignorarea competenței teritoriale exclusive;
• neîndeplinirea procedurii prealabile;
• formularea unei cereri în constatare când este posibilă realizarea dreptului;
• alegerea dreptului comun când era utilă o procedură specială;
• calcularea neclară a pretențiilor;
• solicitarea acelorași sume de două ori;
• prezentarea emoțională și necronologică a faptelor;
• enumerarea unor texte de lege fără legătură cu situația;
• nepropunerea probelor prin cerere;
• depunerea unor documente fără explicarea relevanței lor;
• ignorarea termenului de regularizare;
• neplata taxei judiciare;
• ignorarea prescripției;
• modificarea tardivă a acțiunii;
• neformularea întâmpinării în termen;
• presupunerea că hotărârea favorabilă garantează plata.

Checklist pentru reclamant

1. Definește rezultatul urmărit.
2. Identifică dreptul încălcat.
3. Stabilește persoana obligată.
4. Verifică existența și capacitatea juridică a pârâtului.
5. Verifică propria calitate procesuală.
6. Justifică interesul.
7. Identifică fiecare capăt de cerere.
8. Calculează valoarea pretențiilor.
9. Verifică prescripția.
10. Verifică procedura prealabilă.
11. Transmite notificarea, dacă este necesară sau utilă.
12. Compară dreptul comun cu procedurile speciale.
13. Stabilește instanța competentă material.
14. Stabilește instanța competentă teritorial.
15. Prezintă cronologic faptele.
16. Corelează fiecare fapt cu o probă.
17. Identifică martorii.
18. Verifică necesitatea expertizei.
19. Pregătește înscrisurile lizibile.
20. Numerotează anexele.
21. Calculează taxa judiciară.
22. Analizează ajutorul public judiciar.
23. Semnează cererea.
24. Păstrează dovada depunerii.
25. Răspunde regularizării în termen.
26. Analizează întâmpinarea pârâtului.
27. Depune răspunsul în termen.
28. Solicită măsuri asigurătorii, dacă sunt necesare.
29. Solicită cheltuielile de judecată.
30. Analizează executarea hotărârii.

Checklist pentru pârât

1. Notează data comunicării.
2. Verifică termenul întâmpinării.
3. Citește fiecare capăt de cerere.
4. Verifică identitatea reclamantului.
5. Verifică propria calitate procesuală.
6. Verifică instanța competentă.
7. Analizează procedura prealabilă.
8. Verifică prescripția.
9. Verifică inadmisibilitatea ori prematuritatea.
10. Răspunde distinct fiecărei susțineri.
11. Centralizează plățile efectuate.
12. Identifică înscrisurile proprii.
13. Propune martorii în termen.
14. Solicită expertiza necesară.
15. Formulează excepțiile procesuale.
16. Analizează cererea reconvențională.
17. Depune toate copiile necesare.
18. Semnează întâmpinarea.
19. Păstrează dovada depunerii.
20. Nu ignora termenele și citațiile.
21. Analizează o soluție amiabilă.
22. Solicită cheltuieli de judecată.

Întrebări frecvente despre acțiunea civilă

Ce este acțiunea civilă?

Este ansamblul mijloacelor procesuale prin care o persoană solicită instanței protejarea unui drept sau a unui interes legitim.

Care sunt condițiile unei acțiuni civile?

Sunt necesare capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes.

Ce este calitatea procesuală?

Este identitatea dintre părțile chemate în proces și persoanele care, potrivit raportului juridic invocat, sunt titularele dreptului și obligației.

Ce trebuie să conțină cererea?

Datele părților, obiectul, valoarea, motivele de fapt și de drept, probele, anexele și semnătura.

Este obligatoriu să indic articolele de lege?

Cererea trebuie să indice temeiurile juridice, dar descrierea completă a faptelor și formularea exactă a obiectului sunt esențiale.

Unde se depune cererea?

La instanța competentă material și teritorial, personal, prin reprezentant, poștă, curier, fax, e-mail sau înscris electronic.

Ce se întâmplă dacă depun la instanța greșită?

În funcție de tipul necompetenței și momentul invocării, cauza poate fi declinată către instanța competentă. Pot apărea întârzieri și costuri suplimentare.

Cât este termenul de regularizare?

Instanța acordă un termen de cel mult 10 zile de la comunicarea lipsurilor pentru completarea cererii.

Ce pot face dacă cererea a fost anulată în regularizare?

Poți formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Cât timp are pârâtul pentru întâmpinare?

Ca regulă, 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Ce se întâmplă dacă pârâtul nu depune întâmpinare?

Poate fi decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pot modifica cererea după depunere?

Da, ca regulă, până la primul termen la care reclamantul este legal citat. Modificarea ulterioară necesită, în principiu, acordul expres al tuturor părților.

Este obligatorie notificarea înainte de proces?

Numai dacă legea sau procedura specială o impune. În alte situații poate fi utilă pentru punerea în întârziere și negociere.

Care este termenul de prescripție?

Termenul general este de trei ani, dar există termene speciale și drepturi imprescriptibile.

Cât costă acțiunea?

Costul poate include taxa judiciară, avocatul, expertiza, traducerile și alte cheltuieli. Taxa depinde de natura și valoarea cererii.

Pot solicita ajutor public judiciar?

Da, dacă veniturile și costurile procesului justifică acordarea scutirii, reducerii, eșalonării sau a altor forme de ajutor.

Pot cere despăgubiri materiale și morale?

Da, dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii și fiecare categorie de prejudiciu este explicată și dovedită.

Pot cere mai multe lucruri prin aceeași acțiune?

Da, dacă sunt îndeplinite condițiile cumulului și fiecare capăt de cerere este formulat și timbrat corespunzător.

În cât timp pot formula apel?

Termenul general este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu stabilește un alt termen.

Ce se întâmplă dacă pârâtul nu plătește după proces?

Hotărârea executorie poate fi pusă în executare prin executor judecătoresc.

Notă: Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește analiza unei situații concrete. Procedura depinde de dreptul invocat, calitatea părților, valoarea obiectului, competență, prescripție, probe și legislația specială aplicabilă.